Actualitate

Clujenii s-au ales cu peste 500 de amenzi și 20 de premise suspendate în acest weekend, în urma unor controale ale poliției

În urma unor controale efectuate de polițiștii clujeni în perioada 28 februarie – 2 martie 2014, aceștia au dat peste 500 de amenzi, au suspendat 20 de carnete de conducere și au confiscate bunuri în valoare de peste 8.000 lei.

Potrivit IPJ Cluj, au fost constatate 16 infracţiuni, dintre care 4 de natură economică, 2 de natură judiciară, 8 la regimul circulaţiei rutiere şi 2 de altă natură.

Au fost date 504 sancţiuni contravenţionale, dintre care 108 pentru deranjarea ordini și liniștii publice, 26 de natură economică, 319 pentru încălcarela normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 4 pentru încălcarea regulilor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecția persoanelor şi 47 pentru nerespectarea altor acte normative.


Poliţiştii au reţinut 20 permise de conducere și au retras 9 certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice constatate.

Valoarea totală a contravenţiilor se ridică la aproximativ 127.305 lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri, în valoare de circa 8.120 lei.


 

abonare newsletter