Actualitate

Un primar PSD din România, pictat alături de Iisus în biserica din curtea spitalului din oraş

Primarul unui oraş din România a fost pictat la scară naturală, alături de Iisus şi sfinţi, pe unul din pereţii bisericii din curtea Spitalului Bârlad, edilul susţinând că este "obligatoriu", în calitate de ctitor al lăcaşului de cult, să apară în "tabloul votiv".

sursa foto: evz.ro sursa foto: evz.ro

Biserica cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sf. Mare Muceniţă Ecaterina", din curtea Spitalului de Urgenţă Bârlad, îl are pictat pe unul din pereţii interiori ai lăcaşului de cult pe primarul municipiului, Constantin Constantinescu.

Pictat în costum, la scară naturală, Constantinescu apare în calitate de "ctitor" pe peretele din dreapta a pronaosului bisericii, ţinând în mână, în mod simbolic, o biserică împreună cu Sfânta Ecaterina.


Lângă cei doi, deasupra uşii de la pronaos, este pictat mântuitorul Iisus, iar în stânga episcopul Huşilor, preasfinţitul Corneliu, precum şi Constantin Brâncoveanu, cu fiii săi.

"Sunt pictat în tabloul votiv, unde trebuie să fie imortalizat în mod obligatoriu, potrivit tradiţiei bisericii ortodoxe, ctitorul care predă ierarhului, în cazul de faţă episcopul Corneliu, biserica în miniatură. Eu sunt ctitorul acestei biserici pentru că am contribuit la construirea ei timp de 12 ani. Dacă nu aveam necazul cu soţia (n.r.-decedată), în memoria căreia s-a construit această biserică, îmi făceam firma mai puternică" , a declarat, marţi, pentru Mediafax primarul municipiul Bârlad, Constantin Constantinescu.


Constantin Constantinescu, membru PSD, se află la cel de-al treilea mandat de primar al municipiul Bârlad.

Ultimele Stiri
abonare newsletter