Actualitate

Adrian Năstase, deținutul model

Adrian Năstase va sta în închisoare patru ani, potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti care a respins cererea DNA de majorare a pedepsei cu încă un an. În motivarea acestei hotărâri, judecătorii au scris că Adrian Năstase este un bun familist şi un deţinut model, care nu a încercat să se sustragă pedepsei.

Judecătorii Tribunalului București au scris în raportul privind contopirea pedepselor că au avut în vedere atitudinea lui Adrian Năstase faţă de procesele în care a fost implicat, prezentându-se la toate audierile la DNA şi la toate termenele de judecată dar și nivelul de pregătire culturală, lipsa antecedentelor penale și relaţiile sociale pe diferite planuri ale politicianului.

"Reţinând împrejurarea că petentul condamnat nu a încercat să se sustragă de la executarea niciuneia dintre cele două condamnări dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de acesta, tribunalul are în vedere şi considerentele deciziei penale, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care (...) s-a reţinut că prin tentativa de suicid comisă de condamnatul Năstase Adrian, în seara zilei de 20.06.2012, acesta nu a încercat să-şi provoace în mod voit o boală pentru a nu se supune executării mandatului, ci intenţia sa a fost de a-şi suprima viaţa, astfel cum rezultă din coroborarea conţinutului actelor medicale, ordonanţei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie cu rezultatul examenului psihiatric efectuat la data de 21.06.2012", a scris judecătoarea în motivare.


Instanţa a mai ţinut cont în decizie şi de faptul că, deşi de la momentul comiterii ultimei infracţiuni - anul 2006 până la cel al pronunţării unei prime hotărâri definitive de condamnare - iunie 2012 a trecut o perioadă mare de timp, "condamnatul nu a mai încălcat din punct de vedere penal normele de conduită socială".

Tot în acest sens, judecătorii au reţinut şi faptul că Adrian Năstase a ales să se prezinte de bunăvoie la penitenciar, la cea de-a doua condamnare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter