Actualitate

Dunărea, peste cotele de inundaţie

Dunărea se situează peste cotele de inundaţie şi are un debit de 12.100 metri cubi pe secundă la intrarea în ţară anunță ANAR care precizează însă că deocamdată nu există risc major de inundaţii pentru populaţie şi locuinţe.

La această oră, Dunărea se situează peste cotele de inundaţie (CI), la cinci staţii hidrometrice: Calafat (cu 60 cm), Bechet (cu 84 cm), Corabia (cu 53 cm), Turnu Măgurele (cu 63 cm), Zimnicea (cu 35 cm), se arată într-un comunicat al Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR).

Digurile de pe sectorul Gruia-Zimnicea au intrat în faza II de apărare (aferentă depăşirii cotei de inundaţie, respectiv codului portocaliu de inundaţii), iar, în aval de Zimnicea, sunt în faza I (aferentă depăşirii cotei de atenţie, respectiv codului galben de inundaţii).


Luni, fluviul Dunărea înregistrează, la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, un debit de 12.100 mc/s.

Conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), în perioada imediat următoare (în intervalul de prognoză 19 - 25 mai), debitul Dunării la intrarea in ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere şi poate ajunge la valoarea de 13.500 mc/s, fiind aproape dublu faţă de media multianuală a lunii mai (7.250 mc/s).


Directorul general al ANAR Vasile Pintilie a dispus trimiterea în teren a peste 1.500 de oameni, 150 de utilaje terasiere, 30 de maşini de teren pentru intervenţie, 800.000 de saci (existând posibilitatea de suplimentare pânâ la 1,5 milione de saci), 30.000 mp de folie şi geotextil (existând, de asemenea, posibilitatea de a fi suplimentaţi). Aceste efective sunt pregătite pentru intervenţii operative, materialele şi personalul urmând să fie suplimentate, în funcţie de evoluţia situaţiei, se mai spune în comunicatul ANAR.

Dunărea se află, de sâmbătă la ora 10.00, sub cod portocaliu de inundaţii pe sectorul aval de Sucursala Hidrocentrale (SHEN) Porţile de Fier - Zimnicea (sector îndiguit aval Gruia), în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman. Avertizarea este valabilă până în 26 mai.


În intervalul 18 mai, ora 6.00 - 26 mai, sectorul aval Zimnicea al Dunării (judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Brăila, Ialomita, Constanţa, Galaţi şi Tulcea) se află sub cod galben.

Ultimele Stiri
abonare newsletter