Actualitate

Chinurile „facerii” noul Plan Urbanistic General se apropie de final. Va apărea anul acesta?

Autorităţile locale au fost bombardate în ultimii ani cu întrebări privind apariţia noului PUG fără de care multe persoane fizice şi juridice nu pot construi nimic.

Demersurile pentru apariţia noului PUG au început în urmă cu patru ani, dar pe parcurs au aparut tot felul de impedimente care au dus la multe blocaje astfel că municipiul nu are încă un PUG nou. 2014 este ultimul an când mai poate fi prelungit vechiul PUG care a apărut în 1999, astfel că autorităţile trebuie să se grăbească şi să avizeze noul plan. Dosarul cu documentaţia pentru noul PUG se află acum la Consiliul Judeţean Cluj care mai trebuie să dea doar avizul final, dar acest lucru nu poate fi făcut până când Primăria Cluj-Napoca nu depune la dosar un studiu pedologic privind introducerea terenurilor în intravilanul municipiului. Practic, noul PUG se află acum la un studiu distanţă, iar realizarea acestui studiu depinde doar de cât de repede se mişcă acum autorităţile locale.

Povestea “încâlcită” a studiului pedologic

În urmă cu mai bine de două luni, primarul Emil Boc anunţa că noul Plan Urbanistic General (PUG) este blocat din cauză că lipseşte un studiu care trebuie eliberat de Oficiul pentru Studii Pedologice. La începutul lunii martie, conducerea Primăriei sublinia că acel studiu ar trebui eliberat gratuit şi nu contra cost cum solicită Oficiul pentru Studii Pedologice. La acea dată, Emil Boc declara că realizarea acelui studiu ar costa Primăria 60.000 euro, dar la câteva zile a fost contrazis de conducerea Oficiului pentru Studii Pedologice care preciza că este vorba despre 66.000 lei şi nu 60.000 euro. Între timp, suma de 66.000 lei s-a confirmat, iar dovada cea mai bună a venit miercuri odată cu lansarea anunţului autorităţilor locale pentru achiziţia directă privind desemnarea ofertei câştigătoare care să se ocupe de întocmirea studiului pedologic şi de bonitate a terenurilor propuse pentru introducere în intravilanul municipiului Cluj-Napoca. Potrivit anunţului, Primăria pune la bătaie 53.225 lei, fără TVA pentru realizarea acestui document şi se va ţine cont de oferta cu preţul cel mai scăzut. Ofertele pot fi depuse până în 26 mai.


Consiliul Judeţean aşteaptă avizul

În luna martie, din dosarul pentru aprobarea noului PUG mai lipseau trei avize, dintre care unul era cel cu privire la studiului pedologic. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj au precizat că, între timp, două avize au fost depuse la dosar şi acum mai lipseşte doar avizul de la Oficiul pentru Studii Pedologice. “Totul depinde acum de bunăvoinţa celor de la Primărie. Cei de la Oficiul pentru Studii Pedologice au spus că în termen de două săptămâni de la semnarea contractului ei vor rezolva problema”, a declarat Cornelia Trif, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Cluj. Cu alte cuvinte, studiul va fi realizat în două săptămâni, iar apoi, în scurt timp, noul PUG ar urma să fie aprobat de Consiliul Judeţean, acesta fiind ultimul pas în apariţia noului PUG.   

De-a lungul anilor, Primăria Cluj-Napoca a fost asaltată cu întrebări şi sesizări cu privire la apariţia noului PUG. Cei mai mulţi dintre clujeni sunt nemulţumiţi că nu pot să construiască nimic până când nu apare PUG-ul nou deoarece autorităţile nu ştiu în ce categorie pot să încadreze terenurile. Există situaţii ridicole în care o jumătate dintr-o parcelă de teren se află în intravilan, iar cealaltă în extravilan.

Ultimele Stiri
abonare newsletter