Actualitate

Marius Nicoară: „Sunt convins că Uioreanu îşi va proba nevinovăţia în faţa organelor de anchetă penală“

Fostul preşedinte al PNL Cluj, Marius Nicoară, a făcut cale întoarsă de la Bucureşti, unde a participat la şedinţa liberalilor, pentru a-i susţine pe Horea Uioreanu şi pe Ioan Petran, „în aceste momente delicate“.

„Ca vicepreşedinte al partidului şi fost şef al organizaţiei clujene, dar şi ca liberal şi om de onoare,  precizez cu toată hotărârea că liberalismul nu tolerează corupţia, traficul de influenţă, abuzul şi fraudarea banului public. Am susţinut şi voi susţine, atâta timp cât voi fi în viaţa politică, ca organele abilitate ale statutului şi instanţele de judecată să sancţioneze orice încălcare a legilor naţionale şi europene, indiferent de numele şi calitatea acelei persoane“, a declarat Nicoară.

Senatorul liberal mai precizează că are încredere în prezumţia de nevinovăţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, „care sunt convins că-şi va proba nevinovăţia în faţa organelor de anchetă penală. Acelaşi sentiment îl încerc şi faţă de consilierul judeţean PNL, Ioan Petran. Imediat ce voi ajunge la Cluj, voi convoca o întrunire cu colegii mei pentru a analiza situaţia şi a vedea cum putem ajuta“.

Ultimele Stiri
abonare newsletter