Actualitate
INCENDIU la un apartament de pe strada Tulcea. Un BĂRBAT a ajuns la spital plin de ARSURI - FOTO
Un apartament de la etajul cinci al unui bloc a luat foc pe strada Tulcea din Cluj-Napoca. În locuință se aflau două persoane dintre care una a suferit arsuri pe o parte a corpului şi a fost transportă de urgenţă la spital. La fața locului au ajuns pompierii, echipaje SMURD și două ambulanțe.
Potrivit martorilor incendiul a fost observat de un grup de muncitori care au simțit miros de material ars și au văzut flăcările ieșind din apartamentul de la etajul cinci al blocului. Aceștia au urcat la etaj și au scos de pe holul imobilului o doamnă mai în vârstă și un bărbat care avea arsuri pe o suprafață mai mare din corp. Cei doi au fost preluați de o amblanță SMURD și au fost transportați la Urgențe.
Conform reprezentanţilor ISU Cluj incendiul a pornit dintr-o cameră. În locuinţă se afla un bărbat de 30 de ani care a suferit arsuri pe o parte a corpului şi a fost transportat de urgenţă la spital. Din cauza fumului provocat de incendiu, la spital au fost transportate încă două persoane: o femeie mai în vârstă care se afla în acelaşi apartament cu rănitul şi un bătrân care locuia la etajul superior.
"Inpectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Cluj a fost solicitat pentru a interveni la un incendiu care s-a manifestat la un apartament, la etajul cinci al unui bloc de locuinţe. Apartamentul a fost afectat într-o proporţie destul de mare. Incendiul a pornit dintr-o cameră - fiind vorba despre o singură cameră de locuit - iar în acest eveniment a fost rănit un bărbat în jur de 30 de ani care se afla în cameră şi care a suferit arsuri pe o mare parte din corp. De asemenea, au fost trimise la spital pentru investigaţii încă două persoane, doi bătrâni - un bărbat şi o femeie - intoxicaţi cu fum. Femeie se afla în acelaşi apartament cu rănitul iar bărbatul locuia într-un apartament de la etajul superior. Nu există persoane decedate, singura pesoană rănită a fost transportată în stare foarte gravă la spital" a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj Andrei Biriş.
Potrivit ISU Cluj locul a fost evacuat şi incendiul a fost stins. În prezent urmează să se verifice toate apartamentele de către pompieri. De asemenea, urmează să se cerceteze care au fost cauzele care au dus la izbucnirea incendiului.