Actualitate

Elena Udrea, audiată ca martor la DNA

Preşedintele PMP, Elena Udrea, este audiată, miercuri seară, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ea precizând că a fost chemată să dea declaraţii în legătură cu un dosar al lui Gheorghe Ştefan, primarul din Piatra Neamţ.

Udrea a ajuns la DNA în jurul orei 19.15 şi a declarat jurnaliştilor că urmează să fie audiată "într-un dosar mai vechi" al lui Gheorghe Ştefan, informează Mediafax.

Gheorghe Ştefan a fost preşedintele interimar la organizaţia PDL Neamţ, funcţie din care a demisionat în luna martie. Primarul municipiului Piatra Neamţ a aderat la Fundaţia Mişcarea Populară, dar a rămas membru al PDL.


El este vizat în mai multe dosare de corupţie, cel mai recent fiind legat de licenţa postului Giga TV pe care îl controla.

Etichete: elena udrea DNA