Actualitate

Se anunţă proteste anti-Ponta la Cluj-Napoca

Tot mai mulţi internauţi s-au mobilizat pe Facebook şi anunţă că vor protesta faţă de modul în care administraţia de la Bucureşti a organizat alegerile prezidenţiale din primul tur. La Cluj-Napoca protestul este programat sâmbătă.

„Destul ne-a umilit Guvernul Ponta de-a lungul existenţei sale, dar acum românii din diaspora au suferit o umilinţă prea grea, pe care o resimţim şi noi. Până aici! Ne-a ajuns! Haideţi să cerem demisia lui Titus Corlăţean din fruntea MAE şi să tragem încă un semnal de alarmă pentru cei care încă voteaza cu Ponta!”, au anunţat protestatarii.

Protestul va avea loc sâmbătă, 8 noiembrie, în Piaţa Unirii după ora 18:00. „În 8 noiembrie noi le vom fi alături fraţilor noştri de peste hotare! Întâlnirea în Piaţa Unirii!”, mai anunţă organizatorii.


Până în acest moment şi-au anunţat prezenţa la protest peste 5.300 de persoane, iar 600 de persoane au spus că poate vor participa.

Cei care organizează protestul au cerut de la Primăria Cluj-Napoca o aprobare. „Scopul declarat la primărie este următorul: «scopul adunării publice îl constituie manifestarea (aprobării, adeziunii sau protestului) în legătură cu evenimentele petrecute în data de 2 noiembrie a.c. la secţiile de votare din diaspora, precum şi cele petrecute la secţiile de votare din ţară, unde multi români nu au avut posibilitatea de a vota din motive birocratice sau logistice. Cerem demisia Ministrului de Externe Titus Corlăţean şi facem apel la organizarea mai bună a Turului 2 al alegerilor prezidenţiale»”, spune unul dintre organizatori.


Cei care spun că vor participa la eveniment se încurajează între ei.  „Important e să fim cât mai multi şi să le arătam sărmanilor bătrani şi altor oameni cărora le-au fost umbrite minţile de promisiuni electorale ca Ponta nu poate deveni preşedinte”, spune o femeie.  Oamenii îşi dau seama că lucrurile pot scăpa de sub control şi îndeamnă la calm. „Prin violenţă oamenii o să ne vadă doar ca pe nişte vandali. Trebuie să intrăm în minţile şi sufletele lor pentru a putea face alegerea corectă în 16 Noiembrie”, mai spune femeia.

Un eveniment similar este organizat şi la nivel naţional.

Ultimele Stiri
abonare newsletter