Actualitate

Tâlhari la drumul mare în Turda. Au tâlhărit un bărbat pe strada Negru Vodă

Poliţiştii clujeni au depistat şi reţinut, pentru 24 de ore, doi bărbaţi din Turda, bănuiţi de tâlhărie. Aceştia sunt suspectaţi că ar fi agresat fizic o persoană pentru a o deposeda de bani.

Poliţia municipiului Turda a fost sesizată  duminică, 9 noiembrie, în jurul orei 14:00, de un bărbat, de 29 de ani, din comuna Călăraşi, care reclama că ar fi fost victima unei tâlhării, pe strada Negru Vodă din Turda.

Bărbatului de 29 de ani i-ar fi fost sustraşi 62 de lei din buzunar, din care a reuşit să recupereze 22 de lei. Pentru a păstra banii, doi bărbaţi i-ar fi aplicat victimei lovituri cu palmele peste faţă şi o lovitură cu cotul în zona gâtului.


Poliţiştii au depistat persoanele bănuite de comiterea faptei, stabilind că ar fi vorba de doi bărbaţi de 31, respectiv de 37 de ani, din Turda.

„Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de codul penal. La data de 11 noiembrie s-a dipus continuarea cercetărilor”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter