Actualitate

Razie de amploare a polițiștilor, pe Calea Dezmirului. Au fost aplicate amenzi de peste 16.000 lei - VIDEO

Peste 100 de polițiști au organizat, vineri, o serie de controale pe Calea Dezmirului din Cluj-Napoca, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 24 de sancţiuni, în valoare totală de peste 16.000 lei.

„La data de 21 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe Calea Dezmirului şi pe străzile aflate în proximitatea acesteia. Activitatea a vizat depistarea persoanelor date în urmărire, a celor care se sustrag urmăririi penale, a celor care locuiesc fără forme legale sau nu au documente de identitate.Totodată, poliţiştii au avut în vedere şi identificarea persoanelor predispuse la acte de dezordine publică, fapte penale și contravenționale. S-a acţionat pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă, pentru combaterea infracţionalităţii stradale, a furturilor de obiecte şi energie electrică, precum şi pentru identificarea bunurilor provenite din comiterea de fapte penale. De asemenea, s-au desfăşurat activităţi pentru respectarea normelor privind mediul înconjurător și pentru luarea măsurilor legale față de animalele lăsate în libertate, care prezintă pericol pentru trecători” informează IPJ Cluj.


În timpul controalelor au fost legitimate peste 250 de persoane, au fost depistate 10 persoane date în consemn, iar 22 au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri. Lucrătorii din cadrul serviciului de ecarisaj au ridicat peste 20 de câini.

Pentru neregulile identificate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 16.000 lei. S-au constatat încălcări ale Legii 61/1991 privind asigurarea ordinii şi liniştii publice, a O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a H.C.L. 191/2009 privind buna gospodărire a municipiului Cluj-Napoca şi a O.U.G. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Ultimele Stiri
abonare newsletter