Actualitate

Dacă ne băgați pumnul în gură, vă mușcăm până vă dă sângele!

”Echipa de management a proiectului (CMID)” amenință cu procese penale jurnaliștii care mai scriu despre ”suspiciuni de corupție” la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor dacă nu pot proba. Doamnelor, domnilor, nimeni nu vă contestă dreptul de a vă adresa ”instanțelor sau organelor competente”, dar nu ne interziceți nouă să ne facem meseria!

Citiți în continuare cum se plâng funcționarii CJ că le este afectată imaginea și ce credem noi că este în interesul cetățenilor să știe.
Iar aici, puteți afla cum ”Au ținut 2 ani gunoiul sub preș!” responsabilii cu implementarea Proiectului CMID.
Pentru că este dreptul nostru, al jurnaliştilor, să scriem şi al vostru, al cititorilor, să ştiţi!

Sub steagul Uniunii Europene și stema Guvernului României, o mână de funcționari ai Consiliului Județean se revoltă împotriva presei care a publicat “insinuări” despre “suspiciuni de corupție” și amenință jurnaliștii cu “antrenarea răspunderii penale sau material, după caz”.

Amenințările, abil formulate în cuvinte aproape avocățești, demonstrează nu dorința lor de a colabora cu jurnaliștii, ci o plăcere aproape dictatorială de a le băga pumnul în gură.

Într-o “Informare” – trimisă vezi Doamne redacțiilor pentru a comunica stadiul de implementare a Proiectului Centrului de Management Integrat al Deșeurilor –, “Echipa de management a proiectului” formulează un avertisment la adresa jurnaliștilor: “Referitor la insinuările apărute în ultima perioadă în presa locală cu privire la faptul că asupra unor angajați din cadrul Consiliului Județean Cluj planează suspiciuni de corupție, subliniem faptul că până la această dată organele abilitate ale statului nu au formulat acuzații cu privire la niciunul dintre aceștia. În măsura în care există persoane care pot dovedi aceste suspiciuni, acestea au obligația de a sesiza organele abilitate. În cazul în care afirmațiile cu privire la suspiciunile de corupție, propagate prin mijloace de informare în masă, nu pot fi probate, persoanele indrituite, a căror imagine are de suferit au dreptul de a se adresa instanţelor sau organelor competente pentru antrenarea răspunderii penale sau materiale, după caz.”

Nu este un secret pentru niciunul dintre locuitorii Clujului că Monitorul a publicat mai multe articole despre modul în care unii dintre funcționarii Consiliului Județean înțeleg să-și desfășoare activitatea. Ce este mai puțin cunoscut, este faptul că am adresat instituției Consiliului Județean zeci de întrebări și solicitări de informații, concretizate în mii de pagini de documente. În unele cazuri am primit informațiile solicitate, în altele răspunsuri evazive, care creează suspiciunea unor tergiversări sau mușamalizări.

Nicăieri nu am auzit despre obligația jurnaliștilor de a publica doar acele informații pe care le pot proba. In extremis, o astfel de situație ar pune presa într-o imposibilitate aproape generală de a furniza cetățenilor informații despre cazuri de corupție sau cheltuirea nejustificată a fondurilor publice, singurele articole fiind atunci laude fără sens la adresa politicienilor și a angajaților din instituțiile statului. Probabil la asta visează unii funcționari ai Consiliului Județean Cluj.

Din punctul nostru de vedere, lucrurile stau cu totul și cu totul altfel: rolul presei este de a sesiza, de a pune întrebări, de a scormoni acolo unde crede că s-ar putea ascunde ceva, chiar și atunci când are doar bănuieli sau suspiciuni.

Jurnaliștii, în calitatea lor de “câini de pază ai democrației”, au – potrivit jurisprudenței CEDO și tuturor tratatelor internaționale care garantează libertatea presei – nu doar dreptul, ci OBLIGAȚIA  de a aduce în discuția publicului toate informațiile referitoare la persoane publice, la subiecte de interes public, pentru dezbaterea lor și informarea cetățenilor.

În ceea ce privește garantarea libertății presei, limitele criticii admisibile a discursului jurnalistic sunt mult mai largi față de persoanele publice, acestea, prin natura funcției pe care o îndeplinesc, sunt obligate la transparență și sunt supuse dezbaterii și discursurilor critice ale publicului larg.

Libertatea presei constituie categoria de discurs public cel mai mult apărată de Curtea de la Strasbourg, iar atunci cînd ne aflăm în prezenţa unui discurs critic adresat oamenilor politici sau celor care ocupă funcţii publice (funcționari publici) principiul apărat este cel referitor la DREPTUL OPINIEI PUBLICE de a fi informată cu privire la chestiunile ce prezintă interes public. Obligaţia corelativă acestui drept revine presei, ziariştii având obligaţia de a răspândi informaţii şi idei.

În cazul Handyside vs. Regatul Unit (1976), Curtea a arătat că “libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului său şi ale împlinirii individuale ale membrilor săi”.

Este ilustrativ cazul jurnalistului român Dalban c. României (1999): (http://jurisprudentacedo.com/Dalban-c-Romaniei.html), unde CEDO a reținut că: “Pentru a se pronunța în cauză Curtea trebuie deci să țină seama de un element deosebit de important: rolul esențial jucat de presă într-o societate democratică. Dacă presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, precum și necesitatea de a împiedica divulgarea unor informații confidențiale, sarcina sa este totuși comunicarea, cu respectarea datoriilor și responsabilităților proprii, a informațiilor și ideilor referitoare la orice problemă de interes general. Mai mult, Curtea este conștientă de faptul că libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, și recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare. În cauze asemănătoare celei de față marja de apreciere a autorităților naționale se circumscrie interesului unei societăți democratice de a permite presei să își joace rolul indispensabil de «câine de pază» și să își exercite aptitudinea de a da informații cu privire la problemele de interes general (Hotărârea în cauza Tromso și Stensaas împotriva Norvegiei). Într-adevăr, este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăți critice de valoare decât sub condiția demonstrării veridicității (Hotărârea Lingens împotriva Austriei din 8 iulie 1986).

În cazul Lingens vs. Austria (1986), CEDO a apreciat în soluția adoptată că ”libertatea presei îi pune la dispoziţie opiniei publice unul dintre cele mai bune mijloace pentru a cunoaşte şi a judeca ideile şi atitudinile liderilor politici.  În termeni mai generali, libertatea dezbaterii  politice stă la baza noţiunii de societate democratică ce domină întreaga Convenţie”. „Limitele criticii admisibile sunt mai largi atunci când vizează o persoană în calitatea sa de om politic, decât în privinţa unui individ obişnuit, deoarece un om politic se expune în mod inevitabil şi conştient unui control strict al faptelor şi afirmaţiilor sale atât din partea ziariştilor, cât şi din partea masei cetăţenilor. El trebuie, prin urmare, să dea dovadă de o mai mare toleranţă”.

În fine, dreptul jurnaliștilor de a informa publicul trebuie înțeles în termenii unui demers jurnalistic legitim – respectiv dacă ziaristul a urmarit să-și îndeplinească cu bună-credinţă sarcina de a informa opinia publică asupra unor probleme de interes public (caz în care protecţia art. 10 este maximă).

În ceea ce ne privește, VOM CONTINUA AȘADAR SĂ SCRIEM TOT CEEA CE NOI CONSIDERĂM CĂ ESTE ÎN INTERESUL CETĂȚENILOR SĂ ȘTIE DESPRE MODUL ÎN CARE SUNT CHELTUIȚI BANII PUBLICI și le sunt apărate interesele. Vom scrie așa cum am făcut-o întotdeauna: cu onestitate și în urma unei documentări cât mai temeinice posibil (în limitele în care un jurnalist poate să documenteze o anchetă de presă, neavând la dispoziție resursele și nici forța organelor de anchetă ale statului).

Iar dacă funcționarii Consiliului Județean Cluj consideră că le-a fost lezat dreptul la imagine și la viața personală, nu au decât să se adreseze instanțelor de judecată. Sunt curios ce cazuri din jurisprudența CEDO vor invoca.

Paul Niculescu

Director editorial