Actualitate

Un primar din judeţul Cluj şi-a pierdut mandatul. Primar: E un abuz, o să atac în instanţă ordinul prefectului

Un primar dintr-o comună din judeţul Cluj şi-a pierdut mandatul după ce a instanţele de judecată l-au condamnat definitiv în două dosare penale în 2012. De abia acum, prefectul judeţului Cluj Gheorghe Vuşcan a emis ordinul de încetare a mandatului.

Prefectul judeţului Cluj Gheorghe Vuşcan a emis luni un ordin prin care se constată încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Săcuieu, Gheorghe Cuc.

La data de 12 ianuarie 2015, Instituţia Prefectului Cluj a fost sesizată cu privire la faptul că primarul din comuna Săcuieu, Gheorghe Cuc, se mai află în funcţie deşi este condamnat definitiv în două dosare penale.


“Analizând sentinţele penale am constatat că primaul Gheorghe Cuc are o condamnare de 5 luni închisoare pentru infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice, sentinţa rămânând definitivă printr-o decizie a Curţii de Apel Cluj. De asemenea, într-un alt dosar, Cuc a fost condamnat la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu. Legea spune că mandatul de primar încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în cazul condamnarii, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă”, spune Vuşcan.

Contactat telefonic, primarul comunei Săcuieu a declarat că va ataca ordinul prefectului în instanţă, considerându-l un abuz.


"Am fost înştiinţat telefonic despre faptul că s-a emis acest ordin de încetare a mandatului meu, nu l-am văzut. Acel document o să-l atac în instanţă pentru că este un abuz. Acele sentinţe erau de doi ani de zile şi legea spune clar când încetează mandatul unui primar", a spus Cuc.

Ultimele Stiri
abonare newsletter