Actualitate

Un tânăr de 17 ani a agresat şi jefuit fără milă o femeie de 80 de ani. Băiatul a fost arestat pentru 24 de ore

Un tânăr de 17 ani a intrat în casa unei femei în vârstă de 80 de ani şi a agresat-o, iar la plecare i-a furat banii. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru tâlhărie calificată.

Tânărul de 17 ani din comuna Vultureni a fost prins duminică, 15 martie, de poliţiştii din Gherla.

În jurul orei 08:40, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că în seara zilei de 14 martie, o femeie de 80 de ani, a fost agresată de un tânăr care i-a furat banii.


Minorul a escaladat gardul care împrejmuia curtea unui imobil din comuna Aşchileu şi a intrat în bucătăria de vară a locuinţei. Acesta a agresat-o fizic pe victimă şi, prin ameninţări, a determinat-o să-i dea banii pe care îi avea.

„Cercetările continuă în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter