Actualitate

Fostul subprefect al Clujului, Mihnea Iuoraş, reţinut în dosarul şefului ANI. DNA cere arestarea sa preventivă pentru 30 de zille

Fostul subprefect al Clujului, Mihnea Iuoraş, a fost reţinut în dosarul în care şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, este acuzat de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu. DNA cere arestarea sa preventivă pentru 30 de zille.

Fostul subprefect al Clujului, Mihnea Iuoraş, a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii (ANRP) în perioada în care şeful ANI este suspectat că ar fi comis fapte de corupţie.

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 ore a inculpatului Iuoraş Mihnea Remus, vicepreședinte a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul”, arată procurorii DNA.


Altături de Mihnea Iuoraş, procurorii DNA cer arestul preventiv şi pentru alţi foşti membri ai Comisiei de Stabilire a Despăgubirilor de la ANRP, evaluatori şi experţi contabili. Cei şapte inculpaţi sunt Mihnea Remus Iuoraş, fost subprefect de Cluj, fost vicepreşedinte al ANRP, Ingrid Luciana Popa Mocanu, fost vicepreşedinte ANRP, fostă consilier a vicepremierului Gabriel Oprea, Constantin Cătălin Canagiu, consilier parlamentar, Gheorghe Vişoiu, Alexandru Florin Hanu, Cornel Dorin Drulă şi Neculai Nistor.

Care sunt acuzaţiile aduse de procurorii DNA?

Potrivit procurorilor DNA, în cursul lunii ianuarie 2015, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat DNA cu privire la faptul că, în perioada 2008 - 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.


Concret, în perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, din care făcea parte și inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experții evaluatori, corespunzătoare unui număr de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, a dispozițiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fuseseră supraevaluate.

Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experților evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei ).


Din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor 3 dosare a rezultat că evaluatorii desemnați nu au purtat o corespondență cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agențiile imobiliare etc. privind tranzacțiile deja efectuate/certe cu proprietăți imobiliare similare.

În două cazuri evaluatorii desemnați au utilizat, în cadrul metodei comparației directe, „comparabile” constând în anunțuri de vânzare publicate online sau în ziare, fără a purta corespondență cu deținătorii de informații privind tranzacțiile certe cu proprietăți imobiliare care ar fi constituit un criteriu obiectiv de natură a determina prețul real al pieței imobiliare.


Concluzionând, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în cazul celor 3 dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire.

Horia Georgescu a demisionat, marţi dimineaţa, de la conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) după ce luni a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de trei fapte de abuz în serviciu, pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).


Georgescu a fost dus marţi la instanţa supremă, care va judeca propunerea procurorilor de arestare preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Ultimele Stiri
abonare newsletter