Actualitate

Soția senatorului Cordoș, acuzată că a vândut subiectele unui concurs de angajare la Morgă. „D-aia m-o chemat c***a, să-i dau oarece bani!”

Doi autopsieri ar fi mituit-o pe Mihaela Cordoș, soția senatorului PSD, Alexandru Cordoș, pentru a-și angaja fiii la Morga Spitalului Județean. Femeia este arestată pentru trafic de influență. Soțul și fiica sa sunt, de asemenea, cercetați de DNA pentru fapte de corupție.

Doi autopsieri clujeni, Sever Țăgorean și Gheorghe Salanță, angajați ai Laboratorului de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Județean Cluj, au dat mită pentru ca fiii lor să fie angajați, după un concurs pentru ocuparea a două posturi libere, tot de autopsieri, din ianuarie 2015. Secretara comisiei de concurs a fost nimeni alta decât Mihaela Cordoș, care ar fi primit, de la cei doi, câte 10.000 de lei în schimbul promovării examenului, informează evz.ro.

Procurorii DNA susțin că Mihaela Cordoș, angajată la Serviciul de Resurse Umane din cadrul Spitalului Județean Cluj, le-a comunicat celor doi „morgangii” subiectele de examen, fapt negat de oficialii din cadrul S.J. Cluj care susțin că angajata lor, arestată pentru 30 de zile, nu avea de unde să știe subiectele.


„Nu cred că doamna Cordoș a știut subiectele de examen chiar dacă era secretarul comisiei de concurs. (…)Am semnat foile de concurs pentru a nu le mai putea schimba ulterior și am pus candidații să aleagă un număr care corespundea cu un anume subiect”, a spus managerul S.J. Cluj, Petru Șușcă. În urma concursului, urmașii biologici ai „morgangiilor” respectivi au promovat examenul și au fost numiți titulari ai celor două funcții libere de autopsieri. Interceptările procurorilor sunt elocvente.

Autopsie, din tată în fiu, cu magazin la morgă

Un autopsier câștigă 3.000 de lei pe lună. Mai mult, aproape toți au afaceri de pompe funebre. Cei doi autopsieri bătrâni sunt în pragul pensionării și și-au dorit ca afacerea să fie dusă mai departe de fiii lor. Unul dintre ei a deschis, la subsolul clădirii în care funcționează prosectura, un magazin, extins și pe holul instituției, cu articole de pompe funebre, în imediata apropiere a camerei frigorifice în care sunt păstrate cadavrele.


„Aparținătorii decedaților vin la morgă să vadă de ce au nevoie pentru înmormântare și sunt repede agățați. Acolo, pe loc, aleg sicriul și serviciile funerare pe care le doresc. Țăgorean se ocupă, în timpul serviciului, de propria lui afacere. Sunt sicrie peste tot. Dricul lui Sever stă parcat chiar în curtea spitalului iar, după program, sau chiar și în timpul acestuia, morții sunt duși la groapă chiar de el. Sunt stat în stat, tolerați și nimeni nu le face nimic”, a declarat un angajat al Spitalului Județean Cluj.

În trecut, au existat acuzații că Sever Țăgorean le pretinde aparținătorilor diverse sume de bani pentru servicii, de exemplu, îmbălsămarea, care erau gratuite.


Managerul S.J. Cluj, Petru Șușcă, mai spune că, în următoarea perioadă, va inspecta subsolul Serviciului de Anatomie Legală și va lua măsuri dure împotriva celor care tolerează firma de pompe funebre a lui Țăgorean în incinta respectivă. De parcă, până acum, nu știa de ele.

„D-aia m-o chemat c***a, să-i dau oarece bani!”

O interceptare a unei discuții telefonice între Gheorghe Salanță și fiul acestuia Sorin, candidat pentru postul de autopsie, arată că Mihaela Cordoș cunoștea subiectele de examen, dar și faptul că aceste subiecte au fost schimbate în ultima oră.


Gheorghe Salanță: Stai că număr amu’, 2 minute. 5, 6, 7, 8, 9. M-o sunat Mihaela, mă!

Sorin Salanță: Ee. Ea-i în comisie.


G.S.: Ea dară. Zice, mă, te-ai dus? M-am dus. Mă, când îs acasă să vii pân’ la mine în Grigorescu.

S.S.: Ee.

G.S.: Zice, ştii.

S.S.: Ee.

G.S.: D-apăi bănuiesc că nu mai are secrete să-mi spuie, poate zice că să-i mai dau oarece bani, c-am zis că-i mai dau, ştii?

S.S.: Fii atent, mi-o schimbat subiectele, am aşe acolo, am, stai numa’ un pic să-ţi spui, hai, mamă odată sus. Am aşe: tehnica de autopsie, generalităţi, am autopsia capului, autopsia toracelui, autopsia abdominală.

G.S.: Îi foarte bine. (...) Ee, da’ tăt, tăt, tăt, bine, hai sigur, hai acasă să discutăm, că de-aia că m-o chemat c....a, pei sigur pentru aia, să-i dau oarece bani.

S.S.: Îhm.

G.S.: Îi spui, tu io ţie îţi dau cu tăt dragu’...

S.S.: Da’ la cine?

G.S.: Da’ să văd când îi treaba rezolvată.

Ultimele Stiri
abonare newsletter