Actualitate

Protest împotriva defrişării pădurilor, la Cluj

Clujenii vor ieși în stradă sâmbătă, 9 mai 2015, pentru a protesta împotriva defrişării pădurilor din România. Manifestări asemănătoare au loc, în această perioada, în majoritatea orașelor din țară.

Protestul împotriva defrişării pădurilor a fost organizat pe site-ul de socializare Facebook, iar la Cluj-Napoca, până vineri dimineața, 8 mai 2015, și-au anunțat participarea peste 3.000 de oameni. Întâlnirea protestatarolor clujeni va avea loc sâmbătă, în Piaţa Unirii, de la ora 16:00.

„Sâmbătă, 9 mai, în mai multe oraşe din ţară va avea loc primul protest major împotriva despăduririlor abuzive, care au lăsat România în numai câţiva ani cu mai puţin de jumătate din suprafaţa împădurită pe care o avea în 1989. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât în România există jumătate din suprafaţa totală de pădure virgină din Uniunea Europeană, iar la nivelul clasei politice există numai complicitate cu beneficiarii despăduririlor abuzive, aşa cum ne indică chiar gestul recent al preşedintelui Klaus Iohannis se întoarcere către Parlament a legii care punea capăt monopolului companiei austriece Schweighofer Holzindustrie”, au anunţat organizatorii protestului.


Articol scris de Ana Caşu, studentă la Departamentul de Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I

Ultimele Stiri
abonare newsletter