Actualitate
UPDATE: Ginerele lui Vasile Blaga, ARESTAT PREVENTIV. Este acuzat de o EVAZIUNE de 600.000 €!
Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă a lui Ionuț Andrei Rudeanu, ginerele copreşedintelui PNL Vasile Blaga, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 600.000 de euro.
Ionuț Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga, a fost reținut de procurori. Foto: Sorin Lupsa, AgerpresInstanţa a admis astfel cererea procurorilor Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, care joi l-au reţinut pe Andrei Ionuţ Rudeanu.
Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va decide definitiv dacă Andrei Rudeanu rămâne în arest sau va fi cercetat în arest la domiciliu ori sub control judiciar.
Poliţiştii au făcut, joi, percheziţii în Bucureşti şi Hunedoara, în dosarul în care sunt vizate cinci firme de pază, printre care şi cea a lui Andrei Rudeanu, care ar fi fost implicate în comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, prin înregistrarea în contabilitate de achiziţii fictive de servicii.
Andrei Rudeanu şi alte persoane au fost audiaţi la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, la finalul percheziţiilor, însă numai ginerele lui Blaga a fost reţinut.
Surse judiciare au declarat, vineri, pentru Mediafax, că numele copreşedintelui PNL Vasile Blaga apare în dosarul de evaziune fiscală în care este urmărit penal ginerele acestuia, Andrei Rudeanu, respectiv într-o declaraţie făcută în calitate de martor de către şeful firmei de pază Nei Guard, Mihai Neicu, cercetat şi el pentru acelaşi gen de fapte.
Potrivit surselor judiciare, care citează din documente ale anchetatorilor, Mihai Neicu a dat o declaraţie ca martor în dosarul lui Andrei Ionuţ Rudeanu, în care ar fi arătat că ajutorul nemijlocit pe care el personal şi unul dintre administratorii firmei sale i l-ar fi acordat ginerelui lui Vasile Blaga şi implicit companiei sale de pază nou create a venit ca urmare a unei presupuse rugăminţi făcute de Blaga, în anul 2011, referitoare la Rudeanu.
Sursele citate au precizat că anchetatorii redau în documente declaraţia lui Mihai Neicu: "În perioada septembrie 2010 - primăvara anului 2011, am fost solicitat de numitul Blaga Vasile la o discuţie la sediul Partidului Democrat, din municipiul Bucureşti, Aleea Modrogan. Cu ocazia acestei discuţii, acesta mi-a solicitat să-l ajut pe ginerele său, numitul Rudeanu Ionuţ, care îşi înfiinţase societatea de pază şi protecţie Axis Corporate Security, să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi companii private, şi să îl ajut în managementul acestei societăţi (recrutarea de personal, dotare, întocmirea documentaţiei necesare, participări la licitaţiile publice etc)".
Neicu le-ar mai fi spus anchetatorilor că, în urma discuţiei sale cu Blaga, s-ar fi întâlnit, chiar a doua zi, cu Andrei Rudeanu şi cu soţia acestuia, Agathe Rudeanu, la Hotelul Phoenicia din Bucureşti, pentru o discuţie legată de dezvoltarea Axis Corporate Security. După discuţii, Neicu ar fi convenit cu soţii Rudeanu ca firma acestora să îşi desfăşoare activitatea la etajul unu al clădirii, unde îşi avea sediul compania sa, Nei Guard, iar în continuare l-ar fi ajutat pe ginerele lui Blaga să obţină diverse contracte de pază, prin recomandările pe care i le-ar fi dat prin diverşi beneficiari, susţin sursele citate.
Şeful firmei Nei Guard ar mai fi arătat, în declaraţia sa, citată de sursele judiciare: "În urma sprijinului acordat de către mine, numitul Rudeanu prin firma Axis a obţinut mai multe contracte importante de pază, respectiv cu Administraţia domeniului public şi privat sector 4 Bucureşti, Spitalul «Marie Curie» din Bucureşti, lanţul de hipermarketuri Carrefour şi altele pe care nu mi le amintesc precis".
O altă licitaţie la care ar fi participat şi câştigat SC Nei Guard şi Axis Corporate Security ar fi fost, conform declaraţiei lui Neicu date în faţa anchetatorilor, cea de la Administraţia Naţională a Drumurilor filiala Timişoara, pentru furnizare de servicii de pază. Neicu le-a fi spus procurorilor că, după câştigarea acestei licitaţii, a decis să-şi retragă compania din consorţiu, pentru a rămâne doar Axis Corporate Security.
Înfiinţată în anul 2009, Axis Corporate Security este o companie care acţioneaza în domeniul securităţii private şi ai cărei specialişti sunt recrutaţi din agenţiile publice, private sau guvernamentale, scrie pe site-ul firmei.
În 2012, firma a câştigat şi contractul de pază a unitătilor miniere din Valea Jiului, iar presa a relatat că societatea a fost sancţionată de mai multe ori de Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, pentru că nu şi-a respectat obligaţiile faţă de angajaţii care se ocupă cu paza unităţilor miniere.
De asemenea, firma a câştigat contracte cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, pentru paza unor poduri aflate în patrimoniul regiei. Urmare a criticilor la adresa lui Vasile Blaga, firma Axis Corporate Security a renunţat la contractul cu CNADNR.
Andrei Ionuţ Rudeanu este căsătorit cu fiica lui Vasile Blaga, Agathe Cristina, din 2008. Naș de cununie le-a fost Florin Muntean, prieten din facultate al lui Vasile Blaga, director la Transgaz și senator PDL de Mediaș în timpul guvernării democrat-liberale.