Actualitate

Consiliul Judeţean Cluj îşi cumpără două maşini 4X4, „pentru delegaţii”

Consiliul Judeţean Cluj vrea să cheltuiască aproape 140.000 de lei, adică în jur de 30.000 de euro, pentru a achiziţiona două maşini de teren. Ofertele se depun până în 6 iunie, iar procedura se desfăşoară offline. Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

În caietul de sarcini se specifică şi motivul pentru care CJ are nevoie de două maşini de teren 4X4: „pentru deplasarea în teritoriu a delegaţiilor oficiale, a comisiilor de specialitate şi control”, informează ziardecluj.ro.

Cele două maşini trebuie să fie negre, cu jante de aliaj, dotate cu „mochetă în spaţiul pasagerilor şi un set de covoraşe de cauciuc, aer condiţionat cu reglare manuală sau automată, computer de bord, geamuri electrice faţă şi spate, radio cu CD”, potrivit caietului de sarcini.


Monitorul de Cluj a semnalat în mai multe rânduri faptul că angajaţii Consiliului Judeţean Cluj folosesc maşinile instituţiei în interes personal. Anul trecut, în octombrie, directorul Mariana Raţiu era dusă şi adusă la şi de la serviciu de una dintre maşinile instituţiei.

Consiliul Judeţean Cluj mai are în dotare trei autoturisme de teren. Parcul auto al Consiliului este compus din: 3 autoturisme, 3 autoturisme de teren, 1 autoutilitară Dacia Logan şi 1 microbuz transport persoane.

Etichete: oferte
Ultimele Stiri
abonare newsletter