Actualitate
Hoţ prins de trecători, în timp ce încerca să fure un GPS şi un portmoneu dintr-o maşină din cartierul Mărăşti
Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fure bunuri dintr-un autoturism parcat. Acesta a fost depistat şi reţinut pentru furt calificat.
La data de 1 iunie, poliţiştii au identificat şi reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 22 de ani, din Turda, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieşit că, prin forţarea geamului portierei, tânărul a pătruns într-un autoturism parcat în cartierul Mărăști. Dintre scaunele din faţă, a furat un aparat GPS şi două portmonee cu acte şi bani. Acesta a fost nevoit să abandoneze obiectele, întrucât a fost prins de trecători, care au alertat poliţia.
„Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.