Actualitate

Proiect de monitorizare a substanţelor chimice periculoase, lansat în premieră naţională la Cluj - FOTO

Un sistem de monitorizare a substanţelor chimice periculoase din judeţul Cluj, precum arseniu, cadmiu, nichel, benzen sau toluen, a fost lansat, vineri, în premieră naţională, de APM Cluj, proiectul fiind finanţat din fonduri europene de aproximativ 1,5 milioane de euro.

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Cluj, Grigore Crăciun, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că proiectul vizează protecţia mediului şi prevede realizarea de studii privind identificarea surselor de poluare din judeţ.

Potrivit acestuia, scopul final al sistemului este prevenirea bolilor şi a efectelor substanţelor chimice şi deşeurilor periculoase asupra sănătăţii umane şi mediului.


"Vor fi făcute prelevări de probe din aer şi din sol în Cluj-Napoca, Dej, Turda, Huedin şi Gherla. În Cluj-Napoca, sistemul va fi montat pe una din staţiile de monitorizare a calităţii aerului, la fel şi în Dej, iar în Gherla, Turda şi Huedin se vor alege locurile astfel încât să fie cât mai aproape de zona industrială, pentru a putea să avem un termen real şi cât mai exact a concentraţiilor acestor substanţe. Vom încerca să afişăm aceste analize în centrul oraşului, iar atunci când limita este depăşită la una din ele, noi vom alerta autorităţile locale să se ia măsuri pentru a nu fi afectată populaţia", a mai spus şeful APM Cluj.

Substanţele chimice periculoase care vor fi monitorizate pot provoca diverse îmbolnăviri grave, cum ar fi cancerul, leziuni gastrointestinale sau cardiovasculare, afecţiuni ale plămânilor, ficatului sau rinichilor.


"Aceste substanţe, arseniu, cadmiu şi nichel, benzen şi toluen, sunt cele mai frecvente substanţe chimice poluante din judeţul Cluj şi provin din activităţi industriale", a subliniat Grigore Crăciun.

Ultimele Stiri
abonare newsletter