Actualitate

Scandal MONSTRU făcut de un şofer beat! Şi-a agresat mama, iar apoi a lovit ŞASE maşini. Medicii l-au internat la Psihiatrie

În noaptea de 21 spre 22 iunie, un şofer a provocat un accident rutier în urma căruia 6 maşini au fost avariate. Şoferul se afla sub influenţa alcoolului şi conducea un autoturism care nu avea drept de circulaţie în România.

Astfel, în jurul orei 01:00, bărbatul de 36 de ani, din comuna Sic, în timp ce conducea autoturismul pe strada Clujului, din Gherla, a intrat în coliziune cu autovehiculul care îl preceda şi pe care l-a proiectat în alte patru vehicule parcate.

Totodată, poliţiştii au stabilit că bărbatul şi-a agresat mama, o femeie de 54 de ani, din Sic, precum şi pe angajaţii unei staţii de benzină.


„În prezent, bărbatul este internat la Spitalul de Psihiatrie Dej. Acesta a refuzat recoltarea probelor biologice. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, lovire sau alte violenţe, precum şi ultraj, bărbatul opunând rezistenţă în momentul imobilizării”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter