Actualitate

Case noi de tip familial, inaugurate la Cluj-Napoca

Două case noi de tip familial au fost inaugurate joi la Cluj. Casele au fost înființate printr-un proiect care a vizat inchiderea Centrului de Plasament nr. 1 ”Prichindel”.

Proiectul este rezultatul unei colaborări dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC), Consiliul Județean Cluj și "Hope and Homes for children" (HHC)..

Astfel, în fiecare casă de tip familial sunt găzduiți câte 12 copii. Acestea asigură un climat familial, fiind dotate cu dormitoare moderne, sufragerie, baie, bucătărie și loc pentru luat masa. Casele se află pe strada General Eremia Grigorescu, respectiv pe strada Nirajului.


La inaugurare au participat președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan și Vakar Istvan, și directorul general HHC, Otto Sestak.

Consiliul Județean Cluj a contribuit la acest proiect cu terenul pus la dispoziție. ”Oferind condiții cât mai bune și mai apropiate de mediul familial, acest tip de case le sporesc copiilor șansele de integrare deplină în societate și de reușită în viață, motiv pentru care le sunt extrem de recunoscător și le mulțumesc public reprezentanților Fundației ”Hope and Homes for Children”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan.


”Noi sutem beneficiarii unui proiect cu sprijinul HHC România, am închis ceea ce la nivelul municipiului Cluj-Napoca toată lumea cunoștea ca fiind un orfelinat de copii și mai târziu Centrul nr. 1 de plasament ”Prichindel”. Este o investiție a acestor oameni inimoși care ne-au sprijinit și care au creat condiții corespunzătoare pentru 24 de copii, aproape de modelul familial pe care noi ca instituție îl promovăm de fiecare dată”, a declarat la rândul său, Dan Tamaș, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj.

Conform reprezentanților organizației HHC România, investiția în acest proiect a fost în valoare de 460 de mii de euro, care s-au extins pe parcursul a doi ani și s-a concretizat în cele două căsuțe construie și echipate complet, cu personal instruit și acreditat conform cerințelor legal naționale, dar și bani pentru programul de prevenție și programul de sprijin al tinerilor.  


HHC România este o organizație nonguvernamentală care se concentrează asupra inchiderii instituțiilor de tip vechi pentru copii și urmăresc  înlocuirea sistemului instituțional de protecție al copilului, cu un sistem bazat pe conceptul familial.

 


Iustina Atănăsoaie, studentă Anul III, Departamentul de Jurnalism, FSPAC, UBB Cluj

Ultimele Stiri
abonare newsletter