Actualitate
Trei maşini distruse după ce un TIR a circulat pe contrasens
La data de 12 aprilie, în jurul orei 00:15, pe raza comunei Apahida, la intersecţia DN Varianta Ocolitoare Cluj - Est cu Calea Dezmirului, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane şi avarierea a trei vehicule.
“Conform primelor cercetări, un bărbat de 38 de ani, din localitatea Cizer, judeţul Sălaj, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din autotractor şi semiremorcă pe direcţia Vâlcele - Apahida, ajuns la intersecţia cu sens giratoriu de la km 17+385 m, a circulat pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 48 de ani, din localitatea Jucu de Sus”, au precizat reprezentanţii IPJ Cluj.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat aproximativ 30 de metri pe Calea Dezmirului, iar ansamblul de vehicule a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţul de pe marginea drumului.
Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătorului autoturismului şi avarierea celor trei vehicule, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 300.000 lei.
“În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea”, transmite IPJ Cluj.