Actualitate

Promisiunile din campania electorală din 2012, reluate de Tişe. CJ vrea să construiască un centru internaţional de congrese şi expoziţii

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tise, a anunţat joi "primul şi cel mai nou" proiect al instituţiei. Este vorba de un centru internaţional de congrese, conferinţe şi expoziţii, proiect anunţat în urmă cu 4 ani şi folosit în campaniile electorale din 2012 şi 2016.

Potrivit lui Tişe, construcţia ar urma să fie ridicată pe un teren de 12 hectare din apropierea aeroportului. Deocamdată, nu se cunoaşte valoarea investiţiei sau capacitatea centrului. Tişe spune că pentru realizarea obiectivului aşteaptă bani şi de la Primărie, având în vedere că terenul se află pe raza municipiului Cluj-Napoca.

"Am demarat un proiect despre care am vorbit în perioada campaniei electorale care trebuie început şi dus până la capăt. Este vorba de primul şi cel mai nou proiect pe care Consiliul Judeţean îl va derula şi este vorba despre acel centru internaţional de congrese, conferinţe şi expoziţii pe care noi l-am promis oamenilor şi de care Clujul are nevoie. Am vorbit cu universităţile, cu mediul academic, cu mediul economic şi am decis că judeţul are nevoie de un astfel de centru de congrese şi conferinţe şi expoziţii. În 2012, când am prezentat viziunea mea asupra Clujului în următorii 20 de ani veţi găsi şi acel proiect gândit de mine, rămas în acelaşi stadiu de atunci. Este vorba de un teren pe care noi îl avem în momentul de faţă de 12 hectare şi este terenul de la ieşirea din oraş după aeroport. Este un teren plat de 12 hectare pe care îl are în proprietate judeţul în momentul de faţă, este în administrarea aeroportului, dar care nu face parte din proiectul de dezvoltare al aeroportului, ci este o zonă pe care noi o avem acolo de mulţi ani şi care putea fi valorificată mai demult. Este o locaţie pe care noi am gândit-o în apropierea aeroportului, care să aiba acces la centură, care să lege mai apoi centura de autostradă şi în care vorbim de târguri, expoziţii internaţionale, să poată fi folosit aeroportul la capacitate maximă, fiind în apropierea obiectivului", a spus Tişe.


El a mai precizat că viitoarea construcţie nu va împiedica planurile de dezvoltare ale aeroportului.

"Este un teren suficient, nu vă ascund că vom încerca să capacităm şi Primăria în acest proiect, fiind un teren pe raza municipiului Cluj-Napoca, principalul beneficiar al acestui centru, care va fi cel mai mare din România, mult mai mare decât Romexpo. Eu sper să satisfacă nevoia clujenilor şi în acest domeniu al congreselor şi expoziţiilor. Clujul, în momentul de faţă, duce lipsă de un astfel de centru. Eu sper să reuşim ca în acest mandat să îl finalizăm. O resursă financiară cu care Primăria ar putea veni ar ajuta ca acest proiect să se finalizeze mult mai repede. Deja din bugetul anului viitor vom cuprinde bani pentru acest proiect, vom începe cu proiectul tehnic, cu autorizarea, toată partea de arhitectură, documentaţia tehnică. Terenul este la strada principală, este un teren plat, cheltuielile pentru viabilizare sunt minime, am verificat şi la Autoritatea Euronautică, nu există probleme. În momentul de faţă se poate construi în zonă până la P+3, P+4. Acest centru va fi mai mult pe orizontală decât pe verticală. Am avut o discuţie deja cu Emil Boc şi a fost mai mult decât încântat de acest proiect pe care judeţul vrea să îl deruleze. Sper cu resursa municipiului şi a judeţului să facem acest proiect cel puţin modular dacă nu tot acest proiect. Va fi gândit într-o formulă modulară, investiţii în etape, asa încât după ce folosim o etapă să-l folosim şi să mergem mai departe cu celelalte etape. Dimensionarea lui va fi făcută în funcţie de buget şi de dimensiunea pe care noi ne-o dorim", a mai spus preşedintele CJ Cluj.


Deocamdată, se cunoaşte doar preţul pe metru pătrat al unui astel de proiect: 500 de euro.

"Poate fi gândit şi cu anumite componente de ordin comercial, dacă va exista interes. Dincolo de acest centru de expoziţii va putea găzdui şi hoteluri. Nu am un cost estimativ pentru că ea nu este validată de un proiect tehnic şi de o analiză a unei firme de specialitate. Preţul, în momentul de faţă, la un astfel de centru este între 300 şi 500 de euro pe metru pătrat. În funcţie de cât vom construi şi de câte module va avea acest spaţiu şi cât de mare va fi, acest cost va putea să crească. Clujul are capacitatea în momentul de faţă să ofere şi să genereze evenimente internaţionale care să aduca bani judeţului. Avem şi o linie prin care putem accesa bani europeni. Există o linie de finanţare pentru astfel de centre, de unde se pot obţine bani europeni", a încheiat Tişe.

Ultimele Stiri
abonare newsletter