Actualitate

Clujeanul Gheorghe Benea, fost director la CN Loteria Română, reținut pentru luare de mită și abuz în serviciu

Gheorghe Benea, fost director general al Companiei Naționale Loteria Română, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Şi Ovidiu Rîpanu, fost șef Serviciu Achiziții în cadrul C.N.L.R. a fost reţinut 24 de ore, pentru acuze de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani în formă continuată.

Redăm mai jos comunicatul DNA, afişat pe site-ul instituţiei:


"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 septembrie 2016, a următorilor inculpați:

BENEA GHEORGHE, director general al Compania Națională Loteria Română (C.N.L.R.), la data faptelor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
- luare de mită și 
- abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave; 

RÎPANU OVIDIU, șef Serviciu Achiziții în cadrul C.N.L.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
- luare de mită în formă continuată; 
- abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și 
- spălare de bani în formă continuată; 

De asemenea, s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 15 septembrie 2016, față de următorii inculpați:

OLARU CORNELIA, referent în cadrul C.N.L.R. - Serviciului Achiziții și membru al comisiei de evaluare a ofertelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
- abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și 
- luare de mită; 

NICULAE IULIAN CĂTĂLIN, asociat și administrator de drept al unei firme, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: 
- complicitate la spălare de bani în formă continuată. 

În aceeași cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane, având calitatea de suspecți, respectiv: 

LĂZĂREANU REMUS LEONARD, director executiv al C.N.L.R., la data faptei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: 
- abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave; 

GHEORGHIU DAN, șef Birou Transport în cadrul C.N.L.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: 
- abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave; 

SORESCU NICOLAE VIRGIL, administrator al unei societăți comerciale cu activitate de comercializare autovehicule, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
- complicitate de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și 
- spălare de bani în formă continuată; 

RĂDUCANU CONSTANTIN-BRĂDUȚ, administrator de firmă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: 
- complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave; 

BENEA ALEXANDRA LAURA, fiica primului menționat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: 
- complicitate la luare de mită și 
- spălare de bani; 

BRAN MARIUS, asociat și administrator de drept al unei firme, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: 
- complicitate la spălare de bani. 

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt: 

La data de 17 mai 2010, conducerea Companiei Naționale Loteria Română a atribuit unei societăți comerciale cu activitate de comercializare autovehicule (dealer auto), administrată de suspectul Sorescu Nicolae Virgil, un contract de furnizare de 182 de autovehicule în sistem buy-back, în valoare de 13.386.378,73 lei pentru înlocuirea parcului auto al Loteriei Române. Contractul a fost inițiat, fundamentat și atribuit cu încălcarea prevederilor legale, prin licitație trucată anume pentru a favoriza respectiva societate comercială care a vândut astfel, Loteriei Române, autovehicule la un preț substanțial mai mare decât prețul pieței. 

De exemplu, inculpații Benea Gheorghe, Rîpanu Ovidiu și suspectul Lăzăreanu Remus au inițiat procedura de achiziție fără a estima valoarea contractului de achiziție pe baza unor calcule care să aibă în vedere toate sumele plătibile; nu a fost întocmit un studiu de piață pentru determinarea valorii estimate a autovehiculelor noi achiziționate; nu a fost determinată nici valoarea estimată a parcului auto vechi al C.N.L.R. care urma a fi predat în sistem buy-back; nu a luat în calcul pentru determinarea valorii estimate a achiziției cheltuielile suplimentare - cu RCA, Casco, mentenanță – prevăzute în documente.


 

 


 


De asemenea, s-au preluat de la Sorescu Nicolae, reprezentantul dealerului auto, specificațiile tehnice ale autoturismelor comercializate de această societate comercială – date care ulterior au fost introduse în caietul de sarcini, iar în fișa de date a achiziției s-a impus introducerea unor condiții restrictive de participare, în scopul eliminării concurenței.

Prin inițierea, atribuirea și derularea acestui contract a fost creat un prejudiciu în dauna Companiei Naționale Loteria Română estimat la valoarea de 2.314.707 lei. 
În schimbul atribuirii contractului de schimbare a parcului auto al Loteriei Române, persoane din conducerea Loteriei române au primit sume de bani și bunuri după cum urmează:

În calitate de șef Serviciu Achiziții în cadrul C.N.L.R. și în calitate membru în comisia de evaluare a ofertelor, inculpatul Rîpanu Ovidiu a pretins, la sfârșitul anului 2009 și începutul anului 2010, pentru sine și pentru alții suma de 1.500.000 lei, 4 autovehicule noi, respectiv un autovehicul marca Cadillac; un autovehicul marca Hummer; un autovehicul marca Opel și un autovehiculului marca BMW și un număr de 182 de autovehicule second hand rezultate din contractul de înlocuire a parcului auto în sistem buy back, din care a primit:
- suma totală de 1.081.061,96 lei, în perioada iulie-septembrie 2010 (bani remiși din conturile societății administrate de Sorescu Nicolae Virgil în contul unei firme aparținând lui Rîpanu Ovidiu
- 4 autovehicule noi respectiv un autovehicul marca Cadillac în sumă de 160.682,99 lei; un autovehicul marca Hummer în valoare de 139.364,72 lei; un autovehicul marca Opel în valoare de 59.380,80 lei și un autovehiculului marca BMW în valoare de 139.230 lei;
- autovehicule second hand în valoare de 1.179.029,68 lei, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011 

Din cele patru autovehicule preluate de Rîpanu Ovidiu, în cursul lunii iulie 2010, Benea Gheorghe, director general al C.N.L.R. a primit, prin intermediul fiicei sale, suspecta Benea Laura și pentru aceasta, autovehicul marca BMW în valoare de 139.230 lei.
Din cele patru autovehicule preluate de Rîpanu Ovidiu, suspecta Olaru Cornelia, referent în cadrul C.N.L.R. și membru al comisiei de evaluare a ofertelor, a primit, în cursul lunii septembrie 2010, un autovehicul marca Opel în valoare de 59.380,80 lei, pe care l-a înmatriculat pe numele unei persoane din familie. Anterior, aceasta acceptase promisiunea de a primi acest bun în schimbul consemnării unor date nereale în documentația legată de licitație.

Pentru a ascunde adevărata proveniență a bunurilor/banilor ce fac obiectul infracțiunii de luare de mită, inculpatul Rîpanu Ovidiu, folosindu-se de două firme pe care le controla prin intermediul suspecților Niculae Iulian Cătălin și Bran Marius, a preconstituit relații comerciale nereale, vizând prestării de servicii fictive.

În acest sens, Rîpanu Ovidiu în înțelegere Sorescu Nicolae Virgil, a creat în sarcina societății administrate de ultimul menționat, beneficiară a contractului cu loteria, o ”datorie” fictivă, prin întocmirea unor contracte care atestau operațiuni nereale (efectuarea unor servicii IT care nu s-au executat). Astfel, s-a creat aparența că banii nu ar fi fost primiți drept mită, ci în contul unor servicii IT, neprestate în realitate.
În același mod s-a procedat și cu mascarea mitei constând în cele patru autovehicule. Inițial, o sumă echivalentă cu valoarea acestora a fost transferată în conturile dealerului auto, însă, după câteva zile, suma a fost restituită sub pretextul achitării unor servicii IT neefectuate.
În paralel, după preluarea autovehiculelor învechite de la C.N.L.R. (în baza contractului de buy-back), societatea dealer auto a emis către una din firmele controlate de Rîpanu Ovidiu un număr de 182 de facturi fiscale (câte una pentru fiecare autovehicul primit de la C.N.L.R. în sistem buy back) în valoare de 1.212.935 lei.
Cu toate acestea, firma controlată de Rîpanu Ovidiu nu a achitat decât suma de 33.905 lei. 
Așadar, conform înțelegerii, Sorescu Nicolae Virgil i-a remis lui Rîpanu Ovidiu, la o suma simbolică, și autovehiculele second-hand preluate în baza contractului buy-back. Apoi, a fost inventat un sistem de stingere a datoriei cu care firma lui Rîpanu Ovidiu figura în evidențele contabile ale dealerului auto.

Inculpaților Benea Gheorghe și Rîpanu Ovidiu, precum și celorlalți suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 și 309 Cod de procedură penală.

Inculpații Benea Gheorghe și Rîpanu Ovidiu urmează a fi prezentați, la data de 16 septembrie 2016, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul București.

Amintim că BENEA GHEORGHE și RÎPANU OVIDIU au mai fost trimiși în judecată într-o altă cauză, în calitate de persoane cu funcții de conducere în cadrul C.N. Loteria Română S.A. (detalii în comunicatul 2076/VIII/3 din 30 decembrie 2015).

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și efectuarea urmăririi penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", arată Biroul de Informaţii şi Relaţii Publice al DNA.

Ultimele Stiri
abonare newsletter