Actualitate

Modernizarea Drumului Sf. Ioan va fi gata la Sfântul Așteaptă? De ce se lucrează într-un ritm “amețitor” – GALERIE FOTO

Clujenii sunt nemulțumiți de modul în care se desfășoară lucrările de modernizare a Drumul Sf. Ioan. Începute la sfârșitul lunii iunie, lucrările sunt departe de termenul de finalizare, deși data limită pentru realizarea investiției este 30 noiembrie.

Cei care folosesc des ruta respectivă spun că se lucrează cu încetinitorul și de multe ori nu este țipenie de muncitori pe șantier. În aceste condiții, oamenii se întreabă cum va fi respectat dead-line-ul pentru lucrări. “Aș dori să fac o sesizare în legătură cu lucrările de refacere a Drumului Sf. Ioan. Lucrările au început la sfârșitul lunii iunie, suntem la sfarșitul lui septembrie și nu se văd mari progrese. Pe deasupra semafoarele instalate funcționează când vor ele, traficul se îngreunează iar noi, cetățenii ne rupem mașinile pe această porțiune de drum.
Vă rog insistent, v-am mai scris si pe facebook despre acest aspect, fără niciun răspuns încă, să grăbiți procesul de reabilitare a acestui drum Nu este posibil ca 3km să se refacă în 6 luni. Este inadmisibil pentru un oraș ca și cel în care locuim.
Nu se vede nici urmă de muncitor pe șantier. Și asta am observat în mai multe zile la rând, nu este un caz singular”, a scris, joi, Vasile Simea, pe o platformă de sesizări și reclamații la adresa conducerii Primăriei Cluj-Napoca.

Reprezentanții Primăriei au declarat că nu s-a lucrat în ritmul normal din cauză că în paralel a fost necesară efectuarea unor lucrări ale Companiei de Apă. “Lucrările trebuie încheiate până în 30 noiembrie. În paralel, a existat și o lucrare a Companiei de Apă. De aici a rezultat durata lucrărilor”, a declarat Mirela Bălan, din cadrul Biroului Mass-Media al Primăriei.  


În 2011, Drumul Sf. Ioan era inclus într-un plan de modernizare a mai multor străzi și drumuri din Cluj al Elenei Udrea, ministru al Dezvoltării la acea vreme. Investiția în repararea mai multor drumuri se ridica la 85 milioane de euro. În cadrul acestui proiect urmau să fie incluse Borhanci, Oașului, Făget și Sf. Ioan. Proiectul a fost anulat astfel că lucrările s-au realizat pe bani europeni și din bugetul local. Borhanci, Oașului și Făget au fost modernizate. Strada Făgetului a fost ultima pe listă din cele trei artere. Lucrările au fost încheiate anul acesta, în urmă cu câteva luni.

Ultimele Stiri
abonare newsletter