Actualitate
OPINIE Jurnalician vrs. politilist
Aud (tot mai des în ultima vreme) că politicienii seamănă foarte mult cu jurnaliștii, cu alte cuvinte, că jurnaliștii sunt aidoma politicienilor. Înainte de a demonta această aberație, vreau să spun că știu de ce a apărut acest laitmotiv în spațiul public și înțeleg și semnificația lui.
A apărut pentru că suntem în preajma alegerilor, iar politicienii ar face „pe dracu-n patru” să iasă „cu fața curată” și să prindă un nou mandat. În aceste împrejurări, se produce (pe căile cele mai gălăgioase) mascaradă numită „primenirea clasei politice”, în care „clasa” cea veche (îmbătrănită în rele) vrea să pară „nouă” (și întinerită), recurgând la tot felul de trucuri ieftine, cu efecte vizuale și auditive cât mai pregnante. Fac o paranteză: pe fond, în România nu există politicieni profesioniști (cei care studiază și se pregătesc pentru asta sunt, de obicei, ignorați), ci doar „talentoși ai politicii”, oameni proveniți din baza de rude, aliați, prieteni, afini de interese și „lingăi” (profesioniști sau amatori) ai politicienilor aflați deja „în funcție”. Așadar, una dintre aceste mișcări preelectorale de presdigitație politică (nici foarte elaborată, nici foarte eficientă) este de-a invita (cu mare pompă) și a pune pe liste (ca mreajă la vot) jurnaliști cu nume foarte cunoscute (n-am zis foarte buni sau reprezentativi). În felul acesta, lumea va afla, va vorbi, va dezbate, iar această „schimbare” va putea fi instrumentalizată de „specialiștii” în imagine ai partidelor. Până aici, dacă lucrurile merg în felul acesta, ne situăm încă între niște limite de rezonabilitate: pe de-o parte, ar fi oarecum firesc ca politicienii noi să fie recrutați și din rândul jurnaliștilor (precum din rândul altor categorii profesionale), pe de altă parte, se urmărește, cum am spus, transmiterea unui așa-zis „semnal de primenire” a partidelor, folosirea notorietății acestora ca tracțiune de vot și realizarea unei investiții, politice și electorale, ieftine și rapide (fără consum mare de timp și de bani). Urmările sunt, de fapt, altele și niciuna pozitivă, în opinia mea: intrați în altă „branșă”, jurnaliștii își pierd conturul și identitatea, se „compromit”, nereușind să ia și să păstreze ceva din valorile profesiei lor; „înghițirea” lor de către masa politică este percepută înafară ca o pildă de oportunism și de asimilare fără rest; induce o stare de confuzie generală, atât în rândul breslei jurnalistice, cât și a celei politice și în rândul publicului. Este o avansare sau o degradare?
Este recunoașterea unui merit sau a unei metehne? Este de folos personal sau de interes public?
Raportat la situația de față (recrutarea sau încercările de recrutare ale unor jurnaliști de către PNL și PSD), personal, nu mă interesează prea mult faptul în sine (care nu este o noutate) și nici analiza de la caz la caz (prea puțin relevantă). Ceea ce mă deranjează cu adevărat este tocmai semnul egalității pus (mai mult de voie decât din întâmplare) între cele două categorii (politicieni și jurnaliști), invocarea apăsată a asemănării dintre ele, faptul că ar fi interșanjabili. Acest lucru mi se pare nu doar complet neadevărat, ci de-a dreptul aberant, pentru că vorbim de două profesii cu funcții sociale nu doar diferite, ci chiar opuse și de oameni puși în situații care nu sunt comparabile/compatibile. Iată care sunt argumentele:
- Politicianul este exponentul unei puteri reale, consacrate prin lege, cu prerogative efective de exercitare a puterii; jurnalistul este exponentul unei puteri simbolice („a patra putere”), cu atribuții indirecte și cu funcția (la fel de simbolică) de „supraveghere” a puterii
- Politicianul trăiește prin imaginea sa (creată efectiv prin intermediul jurnaliștilor); jurnalistul trăiește prin imaginea pe care o creează despre realitate și politicieni (ca principali vectori ai acesteia). Politicianul se luptă cu impresiile, jurnalistul, cu faptele (nu invers)
- Politicianul construiește lumea (șa cum este); jurnalistul o arată așa cum este
- Responsabilitatea și răspunderea socială sunt diferite: politicianul dă socoteală pentru deciziile sale și pentru urmările acestora; jurnalistul răspunde pentru modul în care aceste decizii sunt aflate și înțelese de către public
- Politica este un execițiu pur de oportunism, jurnalismul este un act dur de realism. Politica este „arta posibilului”, jurnalismul este „arta probabilului”
- Politicienii vând iluzii publicului, jurnaliștii vând informații acestuia (nu informații despre iluzii)
- Pentru politician contează (numai și numai) adevărul propriu; pentru jurnalism contează (numai și numai) adevărul comun. Pentru politician contează (doar și doar) interesul personal (de partid, de grup); pentru jurnalist contează (doar și doar) interesul public
- În relația unu la unu, întotdeauna, politicianul se apropie de jurnalist; jurnalistul, întotdeauna, se îndepărtează de politician. Apropierea folosește unuia, îndepărtarea, celuilalt. Publicului folosește distanța optimă dintre ei.
Caruselul deosebirilor ar putea continua, dar trebuie spus ceva și despre asemănări, care țin de slujirea oamenilor, a țării, a poporului din care faci parte. Spuse așa, parcă încep să sune fals. De aceea zic că nu există un act de mai mare patriotism decât să-și faci meseria (fiecare pe a lui) potrivit propriei meniri și regulilor care o definesc. Nici nu ne putem aștepta la mai mult, nici n-ar trebui mai mult.
