Actualitate

FOTO Povestea „Stâlpilor împuşcaţi”, monumentul cu simbolistică zguduitoare de care ne amintim o dată pe an

Monitorul de Cluj vă prezintă povestea monumentului dedicat martirilor revoluției de la 1989 din oraş, a cărui simbolistică zguduitoare o cunosc însă puţini şi pentru ridicarea căruia, la o singură ardere a bronzului s-a consumat curent cât pentru tot Mănăşturul. Ansamblul de artă intră în atenţie cu adevărat o dată pe an, la fiecare 21 decembrie, când devine unul din punctele-cheie unde sunt comemoraţi martirii revoluţiei de acum 27 de ani, de la Cluj.

Amplasat direct pe sol – iniţiativă inedită pentru spaţiul artistic românesc – ansamblul din Piaţa Unirii include şapte „siluete” de bronz, cu o înălţime de peste 3 metri, care poartă fiecare cel puţin o urmă, simbolică, a gloanţelor care au curmat 14 vieţi în Piaţa Unirii. Monumentul stă „în bătaia” privirilor a mii de trecători care tranzitează punctul zero al Fluxului, dar cu toate acestea semnificaţia şi istoria sa rămân pentru cei mai mulţi o necunoscută. Cel mai semnificativ monument care evocă martirii din ’89 de la Cluj – în fapt singurul, în locurile unde s-a tras existând doar plăcuţe comemorative – revine în centrul atenţiei doar de 21 decembrie, când sunt comemoraţi în oraş cei 27 de eroi martiri.

Povestea „stâlpilor împuşcaţi”

Autorul monumentului dezvelit în 2003, sculptorul Liviu Mocan, unul din cei mai cunoscuţi din ţară, a povestit într-un cadru restrâns, istoria celor 7 “stâlpi împuşcaţi”, de pe latura vestică a Pieţei Unirii din punctul zero al Clujului. „Sculptura s-a creat într-un an de zile, dar cu o muncă şi un efort extraordinare. Am plecat de la desen, după care am realizat macheta, mărită de 13 ori până la dimensiunea finală a stâlpilor”, a povestit artistul, la începutul întâlnirii desfăşurate într- o atmosferă familiară, într-un local central. Aurel Coltor, azi preşedinte al Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei, a dezvăluit „trucul” la care au apelat iniţiatorii proiectului pentru ca acesta să fie aprobat: „I-am zis ‘însemn memorial’ pentru că erau nişte piedici foarte mari ca să amplasăm acest monument în piaţa Libertăţii - aşa îi zicea atunci. I-am zis numai însemn memorial, nu monument, abia ulterior l-am denumit astfel. Numai aşa am reuşit să depăşim atâtea piedici”, a povestit Coltor. El a adăugat că iniţial s-a dorit realizarea unei capele, într-un alt amplasament, însă a fost aprobat doar locul actual, arhitectul Romulus Zamfir venind cu ideea lărgirii trotuarului. Monumentul avea să fie dezvelit în octombrie 2013. Ca lider al unei asociații a revoluționarilor, Aurel Coltor a făcut parte din Comisia Primăriei care a decis lucrararea câștigătoare, din 22 de propuneri. "Toţi l-au felicitat pe domnul sculptor şi l-au apreciat foarte mult. Pentru noi este un monument reprezentativ pentru că datorită sacrificiilor umane din decembrie 1989 municipiul Cluj-Napoca a fost declarat oraş martir al revoluţiei. Lumea uită, sau nu se ştie, sau nu se vrea, mă rog, e altceva, încet-încet ne uită şi pe noi, dar noi nu vom uita", a subliniat Coltor, el însuşi rănit la revoluţie.


„Se spălau sânge şi creiere”

Monumentul „Stâlpilor împuşcaţi” este amplasat pe marginea intersecţiei în mijlocul căreia acum 27 de ani cădeau 14 vieţi de martiri ai revoluţiei la Cluj. Cutremurătoarele evenimente nu l-au lăsat indiferent nici pe artistul Liviu Mocan, cunoscut pentru profilul său pronunţat spiritual. „Ceea ce s-a întâmplat la Cluj este de o simbolistică înfiorătoare. Tinerii aceştia s-au dezbrăcat în faţa armelor şi au zis: ‘noi avem piepturile goale, voi aveţi armele. Trageţi?’ Şi au tras”, a povestit, cu o gravitate baritonală, Liviu Mocan. Sculptorul a reamintit o imagine ce pare desprinsă din filmele de groază: „Pe zona asta, a doua zi se spălau creiere; sânge şi creiere”, iar Coltor a sporit înfiorarea, care doar reproduce, prin intermediul memoriei, şocul celor întâmplate: „Pe hotel se vedea creier, două sau trei zile, aşa o nimerit, creierul unei doamne, care o fost proiectat sus”, a povestit revoluţionarul.

„A muşcat din peretele de la morgă”

Înainte de a trece la realizarea monumentului, Liviu Mocan a discutat cu rude ale martirilor, iar unele relatări au fost cutremurătoare: „Am avut întâlniri cu asociaţia şi cu tatăl lui Călin Nemeş, cu tatăl lui Matiş, Cornel Matiş, profesor din câte ştiu. Domnul Cornel ne-a mărturisit că în momentul în care l-au chemat să îşi identifice fiul mort la morgă şi şi-a dat seama că este el a muşcat din peretele de la morgă”.


Familia de stâlpi

Liviu Mocan a ales realizarea a unui număr de 7 stâlpi, bazându-se pe încărcătură simbolică a cifrei, despre care a subliniat că apare de menţionată de nenumărate ori în Biblie. Sculptorul şi-a propus ca între siluetele „împuşcate” să existe o relaţie de comunicare, „ca într-un un tandem, dans, tango între forme, să relaţioneze şi să formeze o familie, nu un grup de singularităţi”. El a explicat că macheta a fost mărită de 13 ori folosindu-se direct ipsos, în loc de lut, scopul final fiind de a avea „forme sintetice, fără multe detalii”. "Am amestecat ipsosul cu câlți, cu cârpe și l-am așezat pe forme metalice care au fost construite direct după machetă. (...) Lucram în ipsos, era spre iarnă – nu am atelier de dimensiunile necesare (pentru un astfel de proiect, n.red.), ci de 2,20 metri înălţime – şi îmi îngheţau mâinile. Radu Feldiorean, sculptor şi el, are o fabrică la Bistriţa şi m-a luat ‘cu totul’, cu sculpturi, cu mâncare, cu dormit şi m-a dus la el, mi-a pus la îndemână o bucătăreasă care ştia ce am nevoie de mâncare şi atelierul, unde am finalizat ‘Stâlpii împuşcaţi’, din ipsos”, a relatata Liviu Mocan.

De la ceară la bronz

Stâlpii au fost aduşi apoi în piaţa Unirii, simulându-se amplasarea lor la distanţe inegale unii de alţii, pentru a evita banalitatea, iar apoi au fost „turnaţi” în fibră de sticlă. Cu ajutorul formelor din fibră de sticlă s-a însemnat exact locul de amplasare al fiecărui stâlp ce aminteşte de o siluetă umană, deopotrivă rezistentă şi fragilă, „găurită” de un glonţ ucigaş. Până la forma finală mai era un pas... care s-a dovedit uriaş, la propriu şi la figurat: turnarea în bronz, prefaţată de turnarea în ceară, prin procedeul numit „ceară pierdută”.  „Obiectul din ceară se îmbracă în ipsos, se bagă într-un cuptor, la 800 de grade şi se topeşte; ceara curge, o pierzi, de aceea se cheamă ‘ceară pierdută’; obiectul efectiv îl pierzi, dar în golul acela unde a fost ceara se toarnă bronzul. Este un procedeu foarte complex şi o muncă înfiorătoare” a mărturisit artistul.


„Am dat chix”

Încă din faza amintită în ultimele rânduri lucrările s-au realizat în combinatul CUG, şi în acelaşi loc, împreună cu sculptorul Tibor Kolozsi, Liviu Mocan s-a pregătit de turnarea bronzului. „Un detaliu pe care puţini îl ştiu este că am dat chix cu turnarea, parţial. Primăria mi-a dat nişte bani mie ca şi muncă, dar turnările au ieşit foarte foarte greu. Înainte de a le turna am sunat la toate turnătoriile din ţară, nimeni nu s-a legat să toarne dintr-o singură bucată. Au zis: turnăm la o jumătate de metru şi sudăm, iar eu nu am vrut suduri. Sudurile sculpturilor se văd în timp, prind o altă culoare, deoarece s-a schimbat chimia, compoziţia chimică a metalului, încălzit la temperatură foarte mare, iar acidul azotic din ploaie modifică aspectul acelei părţi.  Dacă am fi avut nişte linii orizontale, obiectivul sculpturii fiind să îţi ridice ochii, ochiul ar fi fost întrerupt de către aceste suduri”, a mărturisit Mocan.

Mesajul tatălui

Artistul a explicat că procedeul turnării, în forme mari, de 3,5 metri, s-a dovedit mult mai greu decât estimare de început, rămânând la un moment fără resurse financiare pentru continuarea proiectului. „Am turnat o dată şi au ieşit câţiva stâlpi, am mai turnat o dată şi nu ştiu  dacă a ieşit unul, că toţi îi repetam, până am rămas fără niciun ban, din banii de la Primărie şi în momentul ăla am rămas şi singur cu turnarea, trebuia să mai torn 3 stâlpi şi nu aveam niciun ban. Ne-am gândit cu soţia să vindem una-alta. Tatăl meu pe patul de moarte mi-a zis: ‘Copile, tu să termini ce ai început, să nu laşi neterminat’. Am fost într-o dificultate foarte mare, dar mi-a ajutat Dumnezeu şi am biruit”, a conchis artistul.


Curent cât pentru tot Mănășturul

S-a ajuns la folosirea unui cuptor de 5.000 de cărămizi, refăcut, care consuma curentul cât pentru cartierul Mănăştur. Arderea a 5.000 de kilograme de bronz deodată, la 1.200 de grade aducea şi pierderi, 70 kg per ardere, care au consumat în timp resursele. „Când au ieşit toţi stâlpii, a urmat etapa prelucrărilor. Fiecare avea defecte, deformaţii, găuri, te miri ce, în turnare se petrec tot felul de lucruri. Au fost aduşi cu un camion (în Piaţa Unirii, n.red.) şi oricărui sculptor îi este foarte drag „să îşi vadă ‘greutăţile’ zburând”. Acoperită cu perdele negre, asemeni „unor  văduve sau călugări care plâng”, lucrarea a fost dezvelită în octombrie 2003, iar artistul a mărturisit că se bucură cel mai mult când vede trecătorii relaţionând cu „stâlpii împuşcaţi”, îmbrăţişându-i sau trecând pur şi simplu printre ei.

Aşezaţi pe un pavaj cubic de granit, „materialul este un mesaj în sine” accentuează Liviu Mocan, siluetele de bronz sunt însoţite de două plăci explicative cu titlul lucrării, "Stâlpii împuşcaţi", numele martirilor şi un epitaf care consemnează un exemplu oferit de Iisus Hristos: „Nu este iubire mai mare decât să îşi pună cineva sufletul pentru prietenii săi”. „Îi avem pe ei ca martiri şi ca ei şi pe el ca martir”, a explicat sculptorul.


"Primul lucru este să te opreşti"

Liviu Mocan a dezvăluit şi admis în acelaşi timp că sensul lucrării nu îi este întotdeauna înţeles, însă a oferit un indiciu pentru depăşirea acestei bariere: „Când întâlneşti un obiect de artă, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să te opreşti; omul modern trece repede”, subliniază artistul, care a oferit un exemplu edificator din perioada când amplasa opera de artă în locul de astăzi: „Un bărbat se tot învârtea pe lângă noi, a stat o jumătate de oră, atât de mult încât m-am apropiat de el şi l-am întrebat ce face. Şi mi-a spus aşa: ‘Sir, it is perfect’. I-am mulţumit, m-am adus înapoi la lucru şi treceau agale doi profesori universitari pe care îi cunosc, nu s-au apropiat deloc şi i-am auzit din apropiere: “Bă, ce-i cu porcăria asta în mijlocul oraşului?” Probabil că-i o porcărie, dar stai şi opreşte-te să-mi spui şi mie de ce-i aşa’, a conchis Liviu Mocan. Abia după ce te întrebi ce vezi treci la următoarea etapă, „ce înseamnă”, pentru ca în cele din urmă să te întrebi cum poate mesajul operei artistice să schimbe ceva în viaţa ta, evidenţiază Liviu Mocan.

“Flăcări îngheţate”

Criticul de artă Alexandra Rus, fost director al Muzeului de Artă din Cluj aseamănă stâlpii împuşcaţi ai sculptorului cu nişte “flăcări îngheţate”: “Când am văzut prima dată acest proiect am zis sunt flăcări îngheţate în bronz, într-adevăr împuşcate. Fiecare din cei care şi-au dat viaţa sunt flăcări, de aici şi de dincolo”. Criticul Negoiţă Lăptoiu consideră că artistul stabilit la Cluj “reprezintă fără îndoială o dimensiune majoră a creativităţii, nu doar din România”, în timp ce arhitectul Şerban Ţigănaş s-a declarat impresionat de conceptul contemporan al acestuia şi de relaţia cu contextul în care este amplasat, aflat într-o continuă metamorfozare: “Gândiţi-vă cum era piaţa, cum este acum şi că ea devine, însă sculptura rămâne, este un reper care trece peste timp”, a subliniat specialistul. 

27 de martiri la Cluj

Evenimentele din decembrie 1989 au lăsat în urmă la Cluj 26 de oameni împuşcaţi mortal, cei mai mulţi în Piaţa Unirii: “Au fost 26 de persoane care au murit în revoluţie la Cluj, 14 în Piaţa Unirii, 9 la Fabrica de Bere, 3 la Astoria şi 1 în Piaţa Mărăşti, în total 26, dar sunt 27 de eroi martiri, întrucât Călin Nemeş a fost declarat martir, pentru că chiar dacă a murit după aceea a avut o traumă psihică foarte mare şi din cauza acestei traume s-a întâmplat ce s-a întâmplat (bărbatul s-a sinucis după câţiva ani, n.red.)”, explică Aurel Coltor. Alţi 57 de oameni au fost răniţi, din care 28 în Piaţa Unirii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter