Actualitate
Un pompier a ajuns la spital după ce a fost rănit de un ȘOFER BEAT – VIDEO
Un accident de circulație, soldat cu o persoană rănită, s-a produs marţi dimineață, pe strada Valea Codorului din municipiul Dej.
Potrivit primelor informații, un pompier din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej care tocmai iesise din tură, se deplasa spre casă cu mașina personală, moment în care, ajuns într-o curbă, a fost izbit frontal de un autoturism înmatriculat în Germania care intrase pe contrasens, condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, potrivit dej24.ro
În urma impactului, pompierul în vârstă de 45 de ani asuferit mai multe traumatisme, acesta fiind transportat la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Conducătorul autoturismului înmatriculat în Germania a fost testat de oamenii legii cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.
Bărbatul este cercetat acum pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.