Actualitate

Mesajul emoţionant al lui Florin Piersic, după moartea primei sale soţii, Tatiana Iekel

Celebrul actor Florin Piersic a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj emoţionant despre cea care i-a fost prima soţie, despre povestea lor de viaţă, amintind că cei doi au ”rămas mereu aproape”, chiar dacă viaţa i-a despărţit .

”Tatiana, scumpa mea, de când ți-ai luat zborul către stele, mă gândesc neîncetat la tine, la noi, la cum ai apărut în viața mea și m-am îndrăgostit definitiv de tine, la cum ne-am iubit, la cum ne-am despărțit, la cum a apărut pe lume băiatul nostru pe care tu îl adorai și de care eu sunt atât de mândru și mai ales la cum am rămas prieteni, până la sfârșitul sfârșitului. Eu, Florin, cu durere și lacrimi în ochi și în suflet, îți sărut mâna și îți mulțumesc că mi-ai fost alături și m-ai însoțit cu gândul tău bun, chiar și atunci când am fost departe unul de celălalt. Dar tu știi bine, că deși viața ne-a despărțit, noi am rămas mereu aproape”, s scris actorul pe pagina sa de socializare.

Tatiana Iekel, actriţă a Teatrului Mic din Bucureşti o viaţă întreagă, s-a stins din viaţă la vârsta de 84 de ani, lăsând în urmă amintirea unor roluri memorabile, deopotrivă în teatru şi film, dar şi imaginea unui om frumos şi discret până în ultima zi a vieţii sale, informează reprezentanţii Teatrului Mic din Bucureşti.

abonare newsletter