Actualitate

Staţii de încărcare pentru mașinile electrice în centrul Clujului

Clujenii care au mașini electrice vor avea la dispoziție trei stații de încărcare chiar în centrul orașului. În prezent, la Cluj-Napoca există 7 astfel de stații de încărcare, toate private.

Consilierii locali vor aproba în ședința de săptămâna viitoare indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii "staţii de încărcare pentru autovehicule etapa I".

Potrivit municipalității clujene, investiţia vizează amplasarea de staţii de încărcare pentru maşinile electrice în zona parcării din Piaţa Unirii şi pe strada Moţilor din incinta parking-ului Primăriei.


"La nivelul oraşului Cluj-Napoca nu există în prezent o statistică oficială privind numărul acestora însă nu depăşeşte numărul zecilor, municipiul fiind în poziţia a doua în privinţa posesorilor de automobile electrice, după Bucureşti. Infrastructura de alimentare este realizată cu 7 staţii de încărcare, toate private, poziţionate în mai multe zone ale Clujului: supermarketuri, hoteluri şi clădiri de birouri", se arată în proiectul de hotărâre.

"De aceea, pentru creşterea numărului de utilizatori ai mijloacelor de transport electric ar fi necesară adoptarea unor măsuri de încurajare a acestora care să vină în completarea subvenţiilor acordate de Guvern prin intermediul AFM. Prima măsură ar fi instalarea de staţii de încărcare în parcările publice aparţinând Primăriei, atât parcările stradale, cât şi parking suprateran sau subteran aflate în zonele centrale sau în cartiere", susțin reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.


Potrivit proiectului, în parking-ul Moţilor, staţiile vor fi amplasate la parterul clădirii, în interiorul parking-ului deservind două locuri de parcare lângă locurile pentru persoanele cu handicap.

În ceea ce privește parcare Piaţa Unirii, staţia va fi amplasată pe latura nordică a Pieţei Unirii în spaţiul verde aflat lângă toaleta publică.


"Obiectivul investiţiei este de a crea două puncte de încărcare prin montarea a trei staţii de încărcare după cum urmează: Parking Moţilor  - 2 staţii, Parcare Piaţa Unirii – 1 staţie", transmite Primăria.

Valoarea totală a investiţiei este de 330.253 lei.


Durata de realizare a investiţiei ar fi de 12 luni, iar finanţarea va fi asigurată de la bugetul local.

Ultimele Stiri
abonare newsletter