Actualitate

Dosarul Gazeta. Achitare pe toată linia după 10 ani

Judecata în dosarul ”Gazeta” s-a încheiat! După 10 ani în care dosarul a fost anchetat, Curtea de Apel Galați a decis achitarea tuturor inculpaților. Soluția este definitivă și irevocabilă.

“Toată înscenarea dosarului a fost creată de comisarul șef Toma Rus, pe vremea aceea șef la BCCO Cluj, în colaborare cu procurorii DIICOT Mircea Hrudei și Daciana Deritei. Toți au fost inspirați de George Maior, când era director al SRI”, a declarat Liviu Man, directorul Gazeta de Cluj.

Soluția instanței pe scurt: “Curtea de Apel Galaţi a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila şi de inculpaţii Man Liviu Aurel, Pârcălab Călin Dan, Grama Aurelian, Oţel Ioan, Vidican Dorel Alexandru, Avarvarei Adrian şi Mureşan Aurel. A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Brăila şi, în rejudecare au fost achitaţi inculpaţii Man Liviu Aurel, Pârcălab Călin Dan, Grama Aurelian, Oţel Ioan, Vidican Dorel Alexandru, Avarvarei Adrian, Mureşan Aurel, Solomon (fostă Onac) Memoranda Suppllexa şi Vodă (fostă Cocuţ) Anca Elena pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată. S-a constatat că inculpaţii Man Liviu Aurel, Oţel Ioan şi Mureşan Aurel au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv în perioada 30.10.2006 – 23.03.2007, inculpatul Pârcălab Călin Dan în perioada 03.01.2007 – 31.01.2007; inculpatul Grama Aurelian în perioada 04.01.2007 – 31.01.2007, inculpatul Vidican Dorel Alexandru în perioada 30.10.2006 – 31.01.2007, inculpata Vodă (fostă Cocuţ) Anca Elena în perioada 30.10.2006 – 29.11.2006. Definitivă”.


După 10 de ani de procese și luni de arest preventiv, dispus de judecătorii de la Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Brăila și Curtea de Apel Galați, directorul trustului de presă Liviu Man și alți angajați au fost acuzați de infracțiunile de constituire a unui grup de criminalitate organizată și șantaj.

În opinia judecătorilor din Galați, persoanele acuzate nu se fac vinovate de acuzațiile aduse de procurorii DIICOT.


Cei care au condus publicaţia Gazeta au fost trimiși în judecată, în 19 ianuarie 2007, la Tribunalul Cluj, sub acuzația de șantaj și asociere la un grup infracțional. Din martie 2007, dosarul a fost strămutat la Brăila, timp de 10 ani urmând zeci de termene de judecată.

Etichete: achitare
Ultimele Stiri
abonare newsletter