Actualitate

Deputatul Horia Nasra: „Proiectul introducerii metroului în Cluj-Napoca este decredibilizat”

Primarul Emil Boc a anunțat miercuri că japonezii sunt interesați de construirea unui metrou la Cluj-Napoca. Potrivit edilului, linia de metrou ar urma să fie construită între Florești și Apahida. Deputatul PSD Horia Nasra și-a exprimat părerea pe rețelele de socializare, pornind de la o declarație pe care Emil Boc a făcut-o în anul 2015 în care spunea că ideea unui metrou în cluj nu este una sustenabilă.

Astfel, deputatul clujean a avut o reacție pe Facebook, în care susține că promisiunile pe care primarul le-a făcut în repetate rânduri fără vreun demers concret au început să ducă la decredibilizarea proiectului.

„1. Este o idee generoasă şi care poate deschide perspective de dezvoltare inovatoare şi interesante pentru următorii treizeci, patruzeci de ani, un proiect gândit iniţial de Gheorghe Funar, apoi anunţat ocazional de Emil Boc înainte de campaniile electorale locale.


2. Declaraţiile de-a alba-neagra în privinţa acestui proiect din partea edilului Emil Boc duc idea în sine într-o zonă derizorie: în 2015 proiectul introducerii metroului în Cluj-Napoca era imposibil, pentru ca în 2016 şi 2017 să sufere cel puţin două modificări şi să devină atractiv, în special electoral, pentru a da o speranţă în privinţa descongestionării traficului din municipiu.

3. În lunile de foc ale anului, din punct de vedere al traficului clujean, septembrie-octombrie, când copii încep şcoala şi studenţii revin în Cluj-Napoca, Emil Boc încearcă să liniştească spiritele aruncând pe piaţă idea metroului pentru ca apoi, treptat, să o dilueze cu un tren de suprafaţă, parteneriate cu CFR sau aducerea japonezilor salvatori.


4. Ideile aruncate haotic pe piaţă în privinţa introducerii metroului îl decredibilizează ca proiect şi ca susţinere comunitară: Introduce metroul în Cluj-Napoca, aşa cum a făcut #Buftea de Cluj, #Parndorf de România sau aşa cum a adus #Ikea la Cluj :)

5. Discuţia despre introducerea metroului în Cluj-Napoca nu se poate rezuma doar la municipiu. Executivul primăriei a blocat activitatea din asociaţia metropolitană şi s-a folosit de parteneriatul cu localităţile limitrofe pentru a absorbi un gram de fonduri europene. Limitarea studiului de fezabilitate doar la raza municipiului Cluj-Napoca este o gândrie îngustă şi egoistă. Introducerea metroului în Cluj-Napoca necesită o discuţie aplicată şi un parteneriat corect cu comunele limitrofe şi prin care va tranzita acest metrou!


În absenţa unui plan de la A la Z, proiectul introducerii metroului în Cluj-Napoca este decredibilizat, prezentat într-o manieră heirupistă de Emil Boc, uneori ca o umbrelă de comunicare pentru vreme rea”, a transmis Horia Nasra.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter