Actualitate

Ioan Bene, condamnat la închisoare, îşi execută pedeapsa în Italia în libertate supravegheată

Omul de afaceri Ioan Bene, condamnat de Curtea de Apel Cluj la 3 ani şi 8 luni de închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, execută pedeapsa în Italia, conform legilor din această ţară, în libertate supravegheată.

Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj transmis, miercuri, instanţele din România au retras formele de executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii pentru Ioan Bene.

”Conform datelor deţinute de către Serviciul de Investigaţii Criminale, pedeapsa aplicată celui în cauză (Ioan Bene – n.a.) a fost preluată spre executare de către statul italian, în baza sentinţei nr. 3 din 09.04.2018 a Curţii de Apel din Lecce - Secţia Taranto, prin care s-a respins cererea de extrădare către autoritatea judiciară română şi s-a dispus executarea pedepsei în Italia, conform legislaţiei naţionale a acestei ţări. Astfel, prin adresa Tribunalului Cluj din data de 13.07.2018, s-au retras formele de executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii”, se arată în documentul citat.


Surse judiciare au declarat că Ioan Bene execută pedeapsa primită în România conform legilor italiene, care sunt mai blânde pentru fapte comise fără violenţă, astfel că omul de afaceri clujean nu este încarcerat.

”Conform Legii cooperării judiciare internaţionale, aplicabilă în UE, orice sentinţă pronunţată într-o ţară europeană poate fi recunoscută de către un alt stat membru. Omul de afaceri clujean avea înfiinţată o firmă în Italia, avea afaceri şi o casă într-o localitate de lângă Taranto, în sudul ţării. În plus, avea rezidenţă de peste 6 ani în Italia, iar în momentul pronunţării sentinţei din România s-a cerut recunoaşterea acesteia în Italia. Legile judiciare italiene sunt diferite de cele din România şi prevăd, pentru sentinţe de sub trei ani, alte tipuri de pedepse care să nu fie executate în regim de detenţie dacă nu au fost comise cu violenţă, ceea ce a fost şi cazul lui Ioan Bene. S-a scăzut din pedeapsă perioada de arest preventiv şi la domiciliu, şi a rezultat o perioadă de sub trei ani. Astfel, instanţele italiene au dispus executarea pedepsei acestuia într-un regim de libertate supravegheată, cu interdicţia părăsirii teritoriului Italiei”, au spus sursele citate de Mediafax.


Ioan Bene a fost condamnat în 31 ianuarie 2018 de Curtea de Apel Cluj la 3 ani şi 8 luni la închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi a fost dat în urmărire naţională şi internaţională de poliţişti întrucât nu a putut fi găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Gherla, avocatul său susţinând atunci că este plecat în concediu.

În 27 februarie, reprezentanţii IPJ Cluj declarau că Bene a fost identificat de poliţiştii italieni lângă Roma, fiind demarate procedurile de extrădare în România.


”Persoana pe numele căreia a fost emis un mandat european de arestare a fost identificat în 19 februarie de către poliţiştii italieni undeva lângă Roma. Este în custodia autorităţilor italiene şi au fost demarate procedurile pentru extrădarea în România. Nu ştim cât durează aceste formalităţi, nu putem avansa un termen”, au spus atunci sursele citate.

Ioan Bene a condus mai multe firme care au derulat proiecte cu Consiliul Judeţean Cluj, printre care cel de construire a noii piste de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj. Acesta are în derulare şi proiecte imobiliare, dar este şi cumpărătorul fostului hotel ”Continental” din centrul municipiului Cluj-Napoca, pe care vroia să îl reabiliteze. Bene mai este cercetat şi într-un alt dosar de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Ultimele Stiri
abonare newsletter