Actualitate

Mircia Giurgiu: despăgubirile de la ANRP sunt bazate pe corupţie

<p><img src="documente/stories/07_iulie/26_ziua/08-mircia giurgiu conf rp 2.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Deputatul independent Mircia Giurgiu va cere socoteală conducerii ANRP asupra modului în care cetăţenii primesc despăgubirile din Fondul Proprietatea.</p>

Deputatul clujean Mircia Giurgiu a descoperit că există intermediari care oferă pe loc, celor în drept, 55% din valoarea despăgubirilor din Fondul Proprietatea şi consideră că aceştia sunt pe aceeaşi mână cu cei de la Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii, pe care îi acuză de corupţie.

Porcedurile au fost amânate ani întregi


Deputatul clujean a fost sesizat de mai multe persoane care, legal, ar trebui să fie despăgubite de ANRP acum mai mulţi ani, însă sunt amânaţi, iar instituţia le dă bani celor în drept în mod aleatoriu, fără să se ţină cont de un criteriu cronologic. “Sunt foarte multe persoane care aşteaptă de ani de zile despăgubirea la care au dreptul, conform legilor în vigoare, cei care trebuie să primească despăgubiri de la Fondul Proprietatea, decizii ale ANRP, care au titluri de conversie sau titluri de plată”, a declarat Mircia Giurgiu. El a mai spus că “pentru toate aceste persoane nu există nicio ordine în acordarea banilor de către agenţie, drept pentru care au apărut foarte mulţi intermediari – care pot fi chiar din interiorul agenţiei - şi care oferă banii pe loc, dar la jumătate suma. Plata este cash sau prin virament, cum doreşte persoana care îşi vinde acel drept şi iată că asistăm la o corupţie la nivel înalt”. Potrivit deputatului clujean, oamenii primesc banii de la intermediari într-o zi, cel mult două zile.

Anunţuri săptămânale


Giurgiu a precizat că intermediarii îşi postează săptămânal anunţuri la mica publicitate. Joi, în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul a sunat incognito la un astfel de intermediar care i-a răspuns că îi oferă 55% din sumă şi îi dă banii pe loc. Mircia Giurgiu consideră că cei care oferă banii pe loc fie sunt pe o mână cu cei de la ANRP, fie sunt chiar persoane din interiorul ANRP, ceea ce înseamnă că nu respectă ordinea solicitărilor proprietarilor din Fondul Proprietatea.

Giurgiu a mai spus că o parte din oamenii care aşteaptă despăgubirile de la ANRP sunt persoane care au rămas fără locuinţe după ce a fost revendicate de foştii proprietari din cauză că au fost naţionalizate, sau sunt oameni care s-au împrumutat de la cămătari bazându-se pe sumele pe care le vor primi despăgubire de la ANRP.


Va cere anchetă internă la ANRP

Din cauza apariţiei acestor situaţii, Mircia Giurgiu, în prima şedinţă a Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaţilor, o va invita pe Crinuţa Dumitrean, şeful ANRP, pentru a-i cere demararea unei anchete interne pentru lămurirea acestor probleme.

Ultimele Stiri
abonare newsletter