Actualitate

ALDE Cluj acuză PNL: „Politica se poate face și fără dezinformări!”

Reprezentanții ALDE Cluj acuză PNL-ul de dezinformare a cetățenilor și, de asemenea, spun că scumpirea biletelor CTP nu se face spre binele clujenilor.

„Consiliul Local Cluj-Napoca a adoptat prin votul consilierilor PNL creșterea prețului călătoriei în transportul în comun (CTP) – deși la începutul anului se angajau că nu o vor face. La întrebarea „ce s-a întâmplat de la începutul anului până acum, ca să se răzgândească PNL în privința scumpirii?”, pusă de consilierul local ALDE Mihai Drăgoescu, s-a răspuns în Consiliul Local cu vorbe politicianiste și dezinformări cum este cea despre „creșterea de trei ori a prețului creditării” sau „ne-a luat guvernul din bani”. În timp ce coaliția formată din ALDE și PSD a mărit salariile și pensiile (inclusiv ca putere de cumpărare, în ciuda inflației sau a modificării cursului euro), a redus impozite și a continuat o creștere economică printre cele mai mari din UE, PNL arată că oferă ca alternativă scumpiri cu justificări politicianiste.

Administrația din Cluj-Napoca și Compania de Transport Public au făcut în ultimii ani progrese meritorii în privința extinderii rețelei de transport în comun și a îmbunătățirii calității. Apreciem munca și efortul oamenilor din CTP și modul în care comunitatea locală și administrația s-au mobilizat pentru aceste progrese; înțelegem că este posibil ca pentru continuarea acestor progrese să fie inclusiv nevoie de o creștere a bugetului CTP. Argumente pot exista. S-a vorbit de exemplu despre creșterea prețului motorinei din 2013 încoace, sau de creșterea ROBOR; dar dacă acesta este argumentul, cetățenii pot la fel de bine întreba de ce nu s-au ieftinit biletele când în acest interval a scăzut pentru o vreme prețul motorinei cu 2 lei/litru, sau a scăzut asemenea și ROBOR. Tocmai de aceea credem că este păcat ca eforturile oneste ale oamenilor din CTP să fie angrenate în discursuri false politicianiste.


În timp ce PNL privește creșterea economică, măririle de salarii sau măririle de pensii aduse de ALDE și PSD... și ne spune să nu le vedem, la Cluj-Napoca PNL recurge el însuși la scumpiri. Credem că e cazul ca astfel de practici să înceteze. Credem că politica se poate face și fără dezinformări sau deformări ale realității. Și cu atât mai mult se poate face și fără acele lozinci obscene pe care PNL și alte forțe - din păcate inclusiv Președintele României - ni le prezintă ca model acceptabil de acțiune civică/politică/publică”, a tramsmis Radu Silaghi-Dumitrescu, Președinte ALDE Cluj-Napoca.

Ultimele Stiri
abonare newsletter