Actualitate
OFICIAL. Au început lucrările la două noi parkinguri în Mănăştur. 9,6 mil. € pentru 666 locuri de parcare - FOTO
Două noi parkinguri supraterane urmează să fie construite în Mănăştur, cel mai mare cartier al Clujului, pe strada Primăverii cu o capacitate de 666 de locuri. Valoarea investiţiilor se ridică la 9,6 milioane de euro, iar lucrările au început deja.
Vorbim de parkingurile de pe strada Primăverii numerele 8 şi 20.
Încă de acum cinci ani Primăria Cluj-Napoca a început demersurile pentru construirea parkingului suprateran de pe strada Primăverii nr. 20. Parkingul suprateran ar urma să aibă 6 etaje cu o capacitate de 400 de locuri. Valoarea totală a investiţiei este de 25,5 milioane lei fără TVA. (5,5 milioane de euro). Potrivit municipalităţii, finanţarea investiţiei se face din bugetul local. Durata de realizare a parkingului este de 18 luni. Potrivit municipalității, executantul este Asocierea TCI & Projektentwicklung SRL & Conpac Arhitect SRL. Viitorul parking va fi construit pe o suprafață de 1532,32 mp.
În ceea ce priveşte parkingul de pe Primăverii nr. 8, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat deja, iar lucrările au început în această lună. Vorbim aici de un parking cu 266 de locuri de parcare, două niveluri de subsol, parter şi două etaje supraterane. Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, terenul pe care se propune construirea parkingului are suprafața de 5.547 mp și este situat în cartierul Mănăștur delimitat de străzile Primăverii și Peana, “într-un spațiu nesistematizat ocupat în prezent de 106 garaje individuale”. Valoarea investiţiei este de 18,9 milioane lei + TVA (peste 4,1 milioane euro), iar constructorul, TCI Contractor General, are un termen de execuție, conform contractului, de 18 luni. Viitorul parking ar urma să fie inaugurat în luna iulie 2020. Banii provin exclusiv de la bugetul local.
“Construcția propusă de utilitate publică cu denumirea de parking cu un regim de înălțime 2S+P+2etaje are o capacitate de 266 de locuri din care 7 sunt destinate persoanelor cu dizabilități deținătoare de autoturisme, 42 pentru mașini mari (lux), 27 pentru autoturisme electrice, 14 pentru biciclete. Studiul de fezabilitate a fost întocmit de către SC. K&K Studio de Proiectare SRL”, menționează municipalitatea.
În cartierul Mănăştur, a fost construit în urmă cu câţiva ani un parking suprateran, tot pe strada Primăverii şi încă unul pe strada Mehedinţi. Acesta din urmă are capacitatea de 126 de locuri. În acelaşi cartier, s-a inaugurat, anul trecut, şi Parkingul Negoiu, cu 372 de locuri de parcare, la cinci ani de la anunţarea investiţiei. Lucrările la parkingul Negoiu au început în anul 2013. Între timp, firma care trebuia să se ocupe de construirea acestuia, Construdava – Icco Energ SRL, a intrat în faliment. Construirea parkingului Negoiu-Mehedinţi a fost anunţată de Emil Boc în 2012, la începutul precedentului mandat.
Atât primarul Emil Boc, cât şi viceprimarul Dan Tarcea, susţin că municipalitatea a demarat în această perioadă construcţia a nu mai puţin de 13 parkinguri în cartiere şi în zona centrală. Este vorba, pe lângă parkingurile Primăverii nr. 20 și nr. 8, de parkingurile Hasdeu, Mogoșoaia, Trotuşului, Albac, Azuga, Gheorghe Dima, Sighișoarei, parkingul de la Oncologie, parkingul subteran din Piaţa Cipariu sau parkingul privat pe strada Avram Iancu.
Cluj-Napoca, orașul unde numărul maşinilor a crescut de patru ori, din 2000 până în prezent
Potrivit municipalităţii, numărul maşinilor a crescut de patru ori, din 2000 şi până în prezent. Vorbim de peste 200.000 de autoturisme, iar datele oficiale ale Primăriei Cluj-Napoca arată un deficit de 10.000 de locuri de parcare în oraș. Cu alte cuvinte, municipalitatea nu poate onora cererile a 10.000 de clujeni care vor să dețină un loc de parcare.
Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca
“În acest moment, în municipiul Cluj-Napoca, în diferite faze, avem 13 parkinguri în construcţie. Practic, în momentul în care le demarezi, poţi spune că sunt în construcţie. În zona centrală mai avem şi parkingurile de la Polivalentă şi Cluj Arena care, din păcate, nu sunt folosite nici măcar în proporţie de 30%. Nu este în regulă. Ne plângem că nu avem unde parca maşina şi nu parcăm acolo? Este 2 lei pe oră. De acolo până în centru faci 10 minute. Poţi lua şi mijloacele de transport în comun. Din nefericire, ne-am învăţat să intrăm cu maşina până în birou şi am uitat să mergem pe jos”. (noiembrie 2017)