Actualitate

VIDEO Imagini SPECTACULOASE cu Autostrada Transilvania. Vezi cum arată podul peste Arieș, dar și peisajul superb de pe un tronson

Noi imagini din dronă au fost surprinse, sâmbătă, cu pasajele pe DN15 peste A3 de la est de Hădăreni și de la nord de localitatea Luna, dar și cu podul peste Râul Arieș, parte din Autostrada A3 Chețani-Câmpia Turzii.

Antreprenorul general (Straco) execută lucrări la mai multe structuri importante. Însă mobilizarea este în continuare nesatisfăcătoare, problemele legate de insolvență nefiind încă soluționate, potrivit Asociației Pro Infrastructură.


„Sperăm că, odată cu venirea primăverii, se va schimba și ritmul de lucru în șantier, astfel încât șansele de finalizare în 2020 să nu fie compromise. În acest moment, stadiul fizic este aproximativ 21%”, anunță reprezentanții organizației.

Imagini spectaculoase între Nădășelu și Câmpia Turzii

În lipsa autostrăzilor montane din România, cei aproape 62 de km care leagă Nădășelu de Câmpia Turzii oferă unele dintre cele inedite imagini de pe autostrăzile românești.


„Sperăm că la finalul anului viitor vom circula neîntrerupt pe cei 110 km ai Autostrăzii Transilvania între Nădășelu și Aeroportul Târgu Mureș. Așteptăm și lansarea licitațiilor pe noile sectoare spre Suplacu de Barcău care se promit încă din primăvara lui 2018!”, spun cei de la Asociația Pro Infrastructură.

Ultimele Stiri
abonare newsletter