Actualitate

UPDATE EXCLUSIV! Băiatul fostului antrenor Marcel Țenter SE ZBATE ÎNTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE. A fost SPULBERAT de o mașină pe Moților

Un pieton a fost grav rănit, duminică seara, pe strada Moților, după ce s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii fiind lovit de un autoturism. Victima este nimeni altul decât Radu Țenter, fiul fostului selecționer al naționalei de baschet masculin a României.

UPDATE

Din păcate, în urma rănilor severe suferite, Radu Țenter (25 de ani) se zbate între viață și moarte. Tânărul are trunchiul cerebral afectat masiv, iar supraviețuirea este considerată din punct de vedere medical imposibilă. Medicii ar fi recomandat deconectarea de la aparate și este așteptat acordul familiei.


Antrenorul de baschet Marcel Țenter a declarat pentru news.ro că fiul său este „conectat la aparate”. „Ştim cu toţii ce înseamnă acest lucru, dar mai avem speranţă, atâta câtă mai este. Este posibil să ne gândim şi la donare de organe, vom vedea cum evoluează totul. Sunt momente foarte grele pentru familia noastră. Cine vrea să ajute o poate face rugându-se pentru el”, a spus Marcel Țenter.

Potrivit unor informații, în jurul orei 16, a fost anunțat decesul, dar IPJ nu a confirmat acest lucru. În urma știrii, pe rețelele sociale a apărut un val de mesaje de solidaritate și de condoleanțe.


ȘTIREA INIȚIALĂ

În urma accidentului de duminică seara, când Radu Țenter a fost lovit de un autoturism pe strada Moților și a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, tânărul a fost internat la secția Neurochirurgie.


Potrivit polițiștilor, accidentul rutier s-a soldat cu rănirea victimei din cauza unei traversări neregulamentare. În urma impactului, pietonul a fost grav rănit.

Șoferul implicat în evenimentul rutier a fost testat cu aparatul etilotest care a arătat că acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, dar si un echipaj SMURD.

Ultimele Stiri
abonare newsletter