Actualitate
La Cluj, au apărut afişe de boicotare a finalei Eurovision de la Tel Aviv. Evreii au sesizat SRI
Comunitatea Evreilor din Cluj-Napoca a sesizat SRI şi Primăria clujeană după apariţia în oraş a unor afişe care îndeamnă la boicotarea finalei concursului Eurovision de la Tel Aviv.
"În Cluj-Napoca au fost lipite afişe care îndeamnă la boicotarea finalei concursului Eurovision de la Tel Aviv. Sunt afişe antiisraeliene, antisemite, pe care scrie 'Boicot' şi 'Fără spectacole pe pământ ocupat' şi în care litera V din cuvântul Eurovision este stilizată şi apare ca semnul SS. Cuvântul 'Boicot' a fost lipit şi peste fotografia unui scriitor evreu de pe afişul unui eveniment cultural care a avut loc cu ocazia împlinirii a 71 de ani de la fondarea statului Israel. Am sesizat în acest caz SRI, Primăria Cluj-Napoca, dar şi Ambasada Israelului", a declarat luni, presei, preşedintele Comunităţii Evreilor Cluj-Napoca, Robert Schwartz.
De asemenea, Federaţia Comunităţii Evreilor din România (FCER) se arată, într-un comunicat, revoltată de afişele respective.
"Ne exprimăm revolta faţă de conţinutul absurd al unui afiş antiisraelian apărut pe străzile Clujului care îi îndeamnă pe trecători să boicoteze Eurovisionul. Motivul invocat de autori, pentru care spectacolul Eurovision din 2019 de la Tel Aviv trebuie boicotat este că România şi Palestina ar trebui să fie solidare şi să nu accepte spectacole pe ceea ce iniţiatorii campaniei numesc "pământ ocupat", se arată în comunicatul semnat de Aurel Vainer, preşedintele FCER.