Actualitate

Povestea Untold și programul parțial pe zile!

Fiecare ediție a festivalului Untold a dezvăluit până acum câte un nou capitol din povestea nespusă a Tărâmului Nopții și Magiei.

De-a lungul celor 4 ani de Untold, fanii festivalului au parcurs mai multe probe inițiatice la finalul cărora au reușit să privească lumea diferit. Au trăit aventuri fantastice și, fie că au realizat sau nu, fiecare dintre ei a simțit și a trăit magia, în diverse forme.

Anul acesta, odată cu aniversarea a 5 ani de Untold, fanii festivalului vor asista la ceva cu adevărat extraordinar - dezvăluirea unui secret bine păstrat, poarta către o lume a cunoașterii nelimitate.


Ediția aniversară din acest an va aduna, pentru o celebrare de neuitat, toate personajele cu care fanii festivalului au făcut cunoștință în toți acești ani: Magicianul, Dragonul, Regele Războinic, Preoteasa Înțelepciunii, Bufnițele, Zânele și toate viețuitoarele magice care trăiesc în acest tărâm.                               

Codex of magic

Codex of Magic este o carte grandioasă, ascunsă în inima pădurii, care, odată deschisă, te atrage într-un univers sub forma unei biblioteci grandioase. Pentru a putea fi accesat, Codexul are la bază un mecanism de tip ceas. În spatele Codex-ului se află Spiritul, gardianul tuturor cunoștințelor, care trăiește în interiorul cărții și a acestei lumi infinite.


Codex of Magic este simbolul unei lumi pline de cunoaștere, înțelepciune, imaginație și totodată sursa energiei și a magiei. în plus, oferă fiecărui festivalier experiențe unice și îi dezvăluie secretul unei vieți împlinite. Acesta nu este sfârșitul, ci începutul ascensiunii spre tărâmul magiei căci, odată accesat, Codexul ne va schimba percepția asupra modului în care percepem lumea.

Programul parțial pe zile al festivalului Untold (vezi galeria foto)


Începând de astăzi, fanii festivalului Untold pot să-și achiziționeze biletele pentru 1 zi.

Pentru prima zi a festivalului, adică pentru ziua de joi, prețul este de 57 de euro plus taxe, iar pentru cea de a doua, a treia și a patra zi, adică pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică, prețul este de 73 de euro plus taxe.


De asemenea, sunt disponibile și bilete VIP pentru 1 zi, la prețul de 169 de euro plus taxe. Acestea se pot achiziționa de pe site-ul festivalului. Acesta este doar primul prag de preț pentru biletele de 1 zi, urmând ca acesta să crească în perioada imediat următoare. Tot de pe site se pot cumpăra și abonamentele pentru cele patru zile de festival, la prețul de 159 de euro plus taxe.

Fanii festivalului pot consulta, începând de astăzi, și programul parțial pe zile al festivalului Untold. Organizatorii spun că acesta nu este programul final și poate suferi modificări.


Robbie Williams, Armin van Buuren, David Guetta, 3 Are Legend, Dimitri Vegas & Like Mike, Steve Aoki, James Arthur, Bastille sunt doar câteva dintre numele care vor urca pe scena principală a festivalului Untold.

Untold va avea loc în perioada 1-4 august la Cluj-Napoca.

Ultimele Stiri
abonare newsletter