Actualitate

Miting Pro Familie și Marș LGBT în aceeași zi, la Cluj - FOTO

Sâmbătă, în Cluj-Napoca, au avut loc două evenimente care au avut în centru iubirea. În timp ce alții au manifestat pentru familia tradițională, alții au încercat să arate lumii că iubirea este iubire, indiferent de formele ei.

Prima manifestație, a membrilor Asociației Noua Dreaptă a avut loc în fața Catedralei Ortodoxe din Piață Avram Iancu. Acest miting a fost organizat în urma aprobării de către a traseului paradei LGBT, care urma să treacă pe lângă Catedrala Ortodoxă.

‘„Văd aici mulți din activiștii de anul trecut de la Referendumul pentru modificarea constituției în sensul definrii familiei. Aici, puteți vedea o parte din cei care am fost și am rămas în continuare pe această baricada a apărării normalității, familiei naturale, familiei tradiționale creștine. Foarte mulți, după referendum, s-au demotivat și au perceput rezultatul că pe un eșec. Pentru mine a fost o victorie. 92% din românii care au votat au spus da, au votat pentru normalitate. În această zi sfântă de 15 Iunie, homosexualii și susținătorii lor au hotărât să batjocorească Clujul organizând a două paradă pe străzile acestui vechi oraș românesc. Eu nu văd un motiv de mândrie pentru niște oameni care practică niște perversiuni, să le aducă în stradă, să le facă cunoscute și să găsească în asta mândrie. Eu aș fi găsit un motiv de mândrie dacă la Cluj-Napoca ar fi avut loc o paradă oamenilor de știință, o paradă a academicienilor, a medicilor care au salvat vieți, a inginerilor cu brevete de invenție, a învățătorilor, a dascălilor, a celor care au format generații de români. Clujul trebuie să rămână un oraș creștin, nicidecum nu trebuie asociat cu aceste manifestări care nu aduc niciun plus, niciun beneficiu. De aceea suntem astăzi aici, să dăm voce creștinilor, să prezentăm o parte din cei care au militat active pentru referendumul de anul trecut. Familia și căsătoria sunt instituțiile noastre, ale oamenilor heterosexuali. Sunt cele mai vechi instituții lăsate și binecuvântate de Dumnezeu. Am putut vedea în țările în care au fost legalizate parteneriatele homesexuale, că următorul pas a fost legalizarea căsătoriilor homosexuale, apoi legalizarea adopțiilor homosexuale. Toată această perversiune care o practică este împotriva naturii. Dumnezeu nu a lăsat doi bărbați sau două femei să se împreuneze și să procreeze. Rușine să le fie celor care au autorizat asemenea mizerii în Cluj-Napoca. Noi nu vom înceta să spunem stop parteneriatelor, stop căsătoriilor și stop adopțiilor homosexuale” a spus Tudor Ionescu, președintele Asociației Nouă Dreapta.


La miting a participat și fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Gheorge Funar.

„În cele trei mandate în care am fost primar, niciodată nu au îndrăznit să ceară o aprobare reprezentații homosexualilor și lesbienelor pentru a organiza o manifestare împotriva poporului român, împotriva credinței noastre, împotriva bisericii ortodoxe române. Este regretabil faptul că primarul Emil Boc a aprobat această manifestație și permite acestor minoritari sexuali să jignească pe locuitorii municipiului Cluj-Napoca. Strămoșii noștri geți au pretiuit normalitatea. Împotriva normalității și a voinței bunului Dumnezeu, cei fără Dumnezeu au pus la cale aceste manifestări și pretinsele drepturi ale homosexualilor și lesbienelor. Ieri, la Tel-Aviv s-a anunțat o manifestație la care au participat peste 250.00 de oameni. Dacă nu reacționăm și nu acționăm, riscăm că și la noi în țară să se întâmple la fel. Față de manifestări relative mici, începute în București și continuate aici la Cluj, există riscul că aceste manifestări să crească în amploare. Eu aș propune domnului Tudor Ionescu să adresăm o scrisoare deschisă doamnei prim-ministru, să-i solicităm că printr-o ordonanță de urgență să modifice legea adunărilor publice, legea 61/1990, să se interzică pe teritoriul României, manifestări publice ale homosexualilor și lesbienelor”, a declarat Funar.


Marș LGBT în Piață Unirii

 


După-masă, Cluj Pride și Pride România au organizat a treia ediție a marșului PRIDE. Față de anii trecuți, când marșul s-a ținut pe malul Someșului, în acest an, evenimentul a avut loc în centrul orașului.

Prin acest marș, comunitatea LGBTQ a dorit să aducă la cunoștința clujenilor că ei dorescă dreptul de a fi "oficial" vizibili în public, acesta fiind și motivul locației evenimentului. De asemenea, și-a dorit să pună umărul la transformarea Clujului într-un oraș multicultural, tolerant și respectuos cu toți cetățenii, indiferent de diferențele dintre ei. Organizatorii au mulțumit Primăriei pentru șansa oferită comunității LGBTQ de a se face cunoscută public.


Oamenii s-au adunat în Piață încă de la ora 17, iar o ora mai târziu, după discursul organizatorilor și invitaților, cei aproximativ 3.000 de participanți au început să pășească pe traseul evenimentului: Piața Unirii - Bulevardul Eroilor - Calea Dorobanților - Bulevardul 21 Decembrie 1989.

Pe parcursul marșului, oamenii au stigat de fericire și au fluturat stegulețe. Traseul a fost parcurs într-o oră, după care oamenii s-au întors în locul de unde au plecat, Piața Unirii.


„Unii întreabă de ce ieșim în stradă. Pentru că avrem dreptul să o facem. Sunt unii care nu au reușit să îți facă o imagine clară, dar mai ales reală despre noi. Pentru că noi ne-am ascuns, am trăit până acum în invizibilitate, am trăit în teamă și în frica de a recunoaște cine, dar mai ales ce suntem. Am trăit în teama de a ne dezamăgi familia, în teama de a ne pierde prietenii, discriminați și batjocoriți de societate. Acum a venit timpul să ieșim într-un număr cât mai mare din invizibilitate și să fim deschiși. Cu toții cred că doriți o Românie fără ură, fără dezbinare”, a spus Lucian Dunăreanu, fondatorul Cluj Pride.

Material scris de Andrei Tecar, student în anul II la Jurnalism, FSPAC

Etichete: Cluj pride mars
Ultimele Stiri
abonare newsletter