Actualitate

Grecia: 6 morţi, printre care 2 români, în urma unei furtuni care a lovit peninsula grecească Halkidiki

Doi români și-au pierdut viața după ce acoperişul unui restaurant din Nea Plagia (regiunea Halkidiki) s-a prăbuşit ca urmare a fenomenelor meteo extreme.

halkidiki halkidiki

Autoritățile elene au declarat stare de urgență în Halkidiki, în urma  furtunilor puternicece au lovit regiunea și care au provocat căderea copacilor, a stâlpilor de electricitate și la blocarea drumurilor. Până acum au fost înregistrate 6 morți și peste 20 de persoane rănite, scrie CBC.

"Este prima dată în cariera mea de 25 de ani când trăiesc așa ceva", a declarat Athansios Kaltsas, directorul unui centru medical din Nea Moudania, unde multe dintre persoanele rănite sunt  tratate înprezent  .


Potrivit lui Kaltsas, cetățenii care au avut nevoie de îngrijiri medicale au vârste cuprinse între 8 luni și 70 de ani. Unii au suferit răni în zona capului, fiind prinși sub copaci sau alte obiecte dărâmate de furtună.

Pompierii au anunțat că au fost salvate 30 de persoane din clădiri, iar echipajele din afara regiunii sunt pe poziții, în cazul în care va fi nevoie de ajutor pentru intervenții.


Condițiile meteo atât de severe sunt extrem de neobișnuite pentru Grecia în această perioadă a anului, a afirmat meteorologul Klearxos Marousakis.

Doi cetăţeni români, o femeie şi un băiat de 8 ani, şi-au pierdut viaţa după ce acoperişul unui restaurant din Nea Plagia (regiunea Halkidiki ) s-a prăbuşit ca urmare a fenomenelor meteo extreme (vânt foarte puternic, ploaie şi grindină) care au afectat miercuri seara nordul Greciei, informează Reuters.


Doi cetăţeni cehi în vârstă au fost ucişi după ce o rafală de vânt a măturat rulota în care se aflau, în peninsula Halkidiki din nordul Greciei, care se bucură de popularitate în rândul turiştilor, conform informaţiilor furnizate de poliţie.

Alte două persoane, de naţionalitate rusă, un bărbat şi un băiat, şi-au pierdut viaţa după ce un copac s-a prăbuşit lângă un hotel din oraşul Potidea, aflat pe litoralul grecesc, potrivit autorităţilor, potrivit Agerpres.


 

Etichete: halkidiki
abonare newsletter