Actualitate

Ce se întâmplă cu colectarea selectivă? Mașinile de salubrizare adună gunoiul la grămadă VIDEO

Un clujean a filmat cum mașina de salubrizare răstoarnă la grămadă gunoiul din pubelele colorate diferit, care ar trebui să fie folosite pentru colectare selectivă.

„Așa înțelege firma de salubritate Brantner să colecteze selectiv gunoiul sortat de populație”, a scris clujeanul pe rețelele de socializare.

 


Această filmare apare după ce Emil Boc a declarat că este nemulțumit de prestația celor două firme de salubritate din Cluj-Napoca în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor.


COLECTAREA SELECTIVĂ AR FI TREBUIT SĂ ÎNCEAPĂ LA 1 IULIE


La nivelul municipiului Cluj-Napoca, serviciile de colectare a deşeurilor menajere sunt asigurate, pe cele două sectoare în care a fost împărţit oraşul, de firmele Rosal şi Brantner-Vereş.

Începând de luni, 1 iulie 2019, clujenii sunt nevoiți să colecteze selectiv deșeurile pe patru fracții: plastic/metal, hârtie/carton, sticlă, deșeuri redizuale/amestecate/menajere. Mulți clujeni au fost încântați de această inițiativă, văzând-o ca un pas în plus spre civilizație. Însă pentru a colecta selectiv, în cartierele de blocuri ar trebui să existe containere/pubele/puncte menajere îngropate, personalizate pentru fiecare fracție: galben (plastic/metal), albastru (hârtie/carton), verde (sticlă) și negru (deșeuri reziduale).


De asemenea, așa cum s-a anunțat, „La gospodăriile individuale (case) se va colecta în sacii de plastic colorați specific, furnizați în mod gratuit de operatorul de salubritate. Deșeurile reziduale se vor colecta în pubela furnizată de operator”.

Clujenii care nu vor face colectarea gunoiului pe patru fracții riscă să primească amenzi usturătoare.


Citește și: Colectarea selectivă, haos în Cluj. Fără pubele, nu sunt saci, oamenii n-au fost informați.