Actualitate
Adio cozi la Aeroportul Internaţional Cluj? “Pasagerii nu mai trebuie să-şi scoată laptopul”
Pasagerii nu vor mai trebui să îşi scoată laptopul pentru verificat, iar restricţiile la lichide se vor elimina. De anul viitor, clujenii şi turiştii vor scăpa de cozile infernale când trec de filtrele de securitate, după ce Aeroportul Cluj va implementa un sistem modern, pe bani europeni, de noi echipamente.
Anul 2020 vine cu veşti bune în ceea ce priveşte activitatea Aeroportului Internaţional Cluj. Conducerea instituţiei spune că va începe lucrările pentru o cale de rulare nouă, vor fi introduse noi zboruri şi noi destinaţii, iar noile echipamente de securitate vin în ajutorul pasagerilor care nu vor mai pierde timp preţios la controlul de securitate.
2,9 milioane pasageri şi profit de 4 mil. €
“Avem o creştere de aproximativ 5% a traficului, ne apropiem de 2,9 milioane pasageri, considerăm că vom face în 31 decembrie 2,9 milioane pasageri şi bineînţeles, în 2020 vom depăşi 3 milioane. Este un prag psihologic foarte important, o realizare deosebită, ne bucurăm că putem fi utili clujenilor, ne bucurăm că este cel mai bun aeroport regional din Europa la categoria 3 milioane de pasageri. Nu doar datorită traficului, ci şi profitului. Avem 4 milioane euro profit anual, e foarte important. Investiţiile făcute au dat roade”, a declarat David Ciceo, directorul aeroportului clujean la o emisiune TV.
Acesta este convins că până în 2035, traficul pe Aeroportul Cluj va ajunge la 7 milioane de pasageri.
“În ultimii 20 de ani am făcut un plan de dezvoltare a infrastructurii şi un plan de marketing să ajungem la 3 milioane, iată că am ajuns. Avem un plan pentru 7 milioane de pasageri. În 2035, mulţi specialişti în domeniu spun că vom realiza mai repede 7 milioane. Este un plan realist având în vedere tendinţa de trafic. Noi am făcut foarte multe calcule”, a mai adăugat directorul Aeroportului.
Discuţii despre un zbor Cluj-New York
Ciceo insistă să declare că „prelungirea pistei este o prioritate”, doar în acest fel clujenii putând să zboare la New York.
“Aşteptăm finalizarea devierii râului Someş, este deviat spre oraş, este deviat spre Apahida, a mai rămas partea din mijloc. Odată cu finalizarea pistei de 3.400 de metri noi garantăm că vom avea cel puţin zboruri Cluj-New York pentru că există un potenţial mare la aeroporturile regionale pentru zboruri intercontinentale. Vom avea noutăţi, pentru 7 milioane de pasageri ne trebuie un nou terminal, ne trebuie o cale de rulare nouă, vom începe anul viitor să construim o cale de rulare total nouă, actuala cale de rulare e pista veche, din cauza condiţiilor precare, Autoritatea Aeronautică ne-a impus restricţii, poate fi folosită în mod restricţionat de aeronavele care au mai mult de 51 de tone”, a mai declarat David Ciceo.
Clujenii au renunţat să zboare de la Budapesta
În momentul de faţă, Aeroportul Internaţional Cluj oferă 44 de destinaţii, dar acest lucru s-ar putea schimba.
“Foarte mulţi clujeni aşteaptă destinaţii noi. Suntem în discuţii cu companii noi pentru destinaţii noi. Nu putem dezvălui noutăţile. Ajungând la 3 milioane, în ultimii ani am luat aproximativ un milion de pasageri de la Budapesta. Mergeau acolo pentru că oferta era mai bogată şi preţurile mai mici. Datoriă concurenţei au scăzut tarifele, avem o ofertă bogată, astfel că tot mai puţini clujeni merg la Budapesta. Aeroportul Cluj este prima opţiune pentru orice din Transilvania”, a mai declarat oficialul.
Mai puţine întârzieri...
“Am avut destul de puţină ceaţă până acum, într-o singură zi au fost întârzieri de 2-3 ore. S-a atenuat mult pentru că am îmbunătăţit sistemele. Anul viitor vrem să ajungem la categoria a III-a, în momentul de faţă la aterizare este nevoie de o vizibilitate orizontală de 300 de metri, când vom ajunge la categoria a III-a vom ajunge la 150 de metri. Noi am crezut că vom finaliza mai repede pista de 3.400 unde erau condiţii îmbunătăţite, dar având în vedere că întârzie devierea Someşului anul viitor sperăm să finalizăm pista să se reducă întârzierile. Ne cerem scuze pentru pasageri”, a mai spus Ciceo.
...şi fără cozi la controlul de securitate
Calea de rulare o vom începe anul viitor la o valoare de aproximativ 45 milioane de lei. În 2021 va fi integral operaţională. Se elimină restricţiile. La ora actuală, între 12.00 şi 15.00 şi seara între 18.00 şi 20.00 avem anumite restricţii în ce priveşte doar aeronavele mai mari de 51 de tone. O să îmbunătăţim echipamentele de securitate. Odată cu implementarea noilor echipamente de securitate pasagerii nu vor mai trebui să scoată laptopul, nu vor mai fi restricţii de lichide. În toamna anului 2020 în septembrie deja ar putea fi implementat, se va reduce coada pentru securitate.