Actualitate

BT sare în ajutorul micilor antreprenori și oferă 7 milioane de euro

Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) a acordat companiei BT Microfinantare (BT Mic), membră a Grupului Financiar Banca Transilvania, un al doilea împrumut în lei, echivalentul a 7 milioane EUR, pentru extinderea accesului la finanțare pentru întreprinderile micro și mici din țară.

BT Mic este o companie care susține prin finanțări companiile  mici, un segment cu mare potențial în România și un factor cheie în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și creșterea economică. Compania a fost înființată în 2016 și a devenit cea mai mare instituție de microfinanțare din România, susținând până acum peste 10.000 de antreprenori. BT Mic este o instituție de creditare partenera EFSE din decembrie 2018, beneficiind până acum atât de finanțare dedicată, cât și de asistență tehnică orientată spre creșterea capacităților companiei de a susține întreprinderile micro și mici și spre sporirea notorietății acesteia în rândul antreprenorilor locali.

 


Christoph Tiskens, președintele Consiliului de Administrație EFSE, declara: „Suntem mândri să susținem BT Mic. EFSE recunoaște rolul crucial pe care îl au companiile micro și mici în dezvoltarea economiei României, iar noua facilitate de credit va permite BT Mic să ofere finanțare pentru peste 800 de companii, în moneda locală, protejându-le astfel de riscul valutar".

Cristina Sindile, CEO BT Mic, afirmă: „EFSE ni s-a alăturat în această călătorie de mai bine de un an, iar acum suntem bucuroși să anunțăm extinderea colaborării. Împărtășim aceeași viziune, avem aceleași obiective în ceea ce privește sectorul companiilor micro și mici și ne propunem să contribuim și mai mult la dezvoltarea acestuia printr-o abordare de creditare sustenabilă."


Despre Fondul European pentru Europa de Sud-Est

Fondat în anul 2005, Fondul European pentru Europa de Sud-Est (EFSE) are scopul de a dezvoltă și susține creșterea economică și prosperitatea în Europa de Sud-Est și țările din Parteneriatul Estic investind în succesul întreprinderilor micro și mici, cât și îmbunătățind condițiile de trăi ale gospodăriilor private. Deoarece accesul la servicii financiare reprezintă un factor cheie în dezvoltarea acestui segment, EFSE se focusează spre a ajută sectoarele financiare locale în scopul îmbunătățirii abilității acestora de a oferi finanțări responsabile. Pe lângă activitățile de investiții, EFSE își sporește impactul prin intermediul Facilității de Dezvoltare EFSE, care oferă asistență tehnică, training-uri și alt suport non-financiar întreprinderilor și instituțiilor.


EFSE a fost creat de către Banca de Dezvoltare KfW cu susținerea financiară a Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania (BMZ) și a Comisiei Europene. Fiind primul parteneriat public-privat de acest gen, capitalul EFSE este oferit de către agenții donatoare, instituții financiare internaționale și investitori instituționali privați.

Finance în Motion GmbH, Germania, activează în calitate de consultant investițional EFSE, iar Hauck&Aufhäuser Fund Services S.A., Luxembourg, în calitate de manager.


Despre BT Mic

BT Mic, companie a Grupului Financiar Banca Transilvania dedicată finanțării afacerilor mici, completează rolul BT de susținere a antreprenorilor români. Această vizează antreprenorii cu o cifra de afaceri de până la 1 milion de lei, indiferent de domeniul de activitate și de formă de organizare – societăți comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi/asociații familiale, întreprinderi individuale, liber profesioniști, persoane care desfășoară activități economice. Peste 10.000 de microîntreprinderi sunt susținute de BT Mic.

abonare newsletter