Actualitate

UPDATE. Accident grav pe strada Horea. Un tânăr de 22 de ani a murit NEVINOVAT

Un tânăr de 22 de ani din Bistriţa-Năsăud a murit duminică seara într-un accident produs pe strada Horea. El era pasager în partea dreapta faţă în maşina care a fost lovită de un tânăr de 21 de ani din Republica Moldova care conducea băut un autoturism BMW şi a pătruns pe contrasens.

“Din păcate, deși au fost efectuate manevre de resuscitare tânărului de 22 de ani, care a fost descarcerat în stare de inconștiență, corpul acestuia nu a răspuns, fiind declarat decesul de către medicii SMURD și SAJ. Manevrele au fost începute imediat de către un medic care se afla în trecere și au fost continuate mai bine de o oră de către medicii SMURD și SAJ, însă fără a putea readuce semnalele vitale pentru tânărul de 22 de ani”, transmite ISU Cluj.

Potrivit poliţiştilor, este vorba despre o coliziune între două autoturisme, iar în urma impactului conducătorul auto care ar fi provocat accidentul, un tânăr de 21 ani din Republica Moldova, a fugit.


“A fost prins în scurt timp de poliţişti pe strada Racoviţă. A fost testat cu aparatul etilotest care a indicat 0,35 mg/l alcool pur un aerul expirat”, transmite IPJ Cluj.

“Tânărul în vârstă de 21 de ani conducea autoturismul dinspre gară înspre centru, iar pe strada Horea a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus. Conducătorul auto care circula regulamentar şi doi pasageri din acelaşi autoturism primesc îngrijiri de specialitate. Imediat după impact, şoferul care ar fi provocat accidentul, împreună cu pasagerul, au fugit de la faţa locului, fiind depistaţi de poliţişti pe strada Racoviţă. Autoturismul condus de tânărul de 21 de ani a luat foc, necesitând intervenţia pompierilor”, mai spun poliţiştii.


În urma accidentului, pe lângă decesul tânărului de 22 de ani, a mai rezultat rănirea şoferului în vârstă de 47 de ani şi a unei femei de 51 de ani, pasageri în autoturismul "nevinovat". Toţi trei sunt din Bistriţa-Năsăud.

Pompierii sosiți la locul solicitării au găsit două autoturisme avariate, în care se aflau încarcerate două persoane.


“Pompierii au acționat pentru descarcerarea unui tânăr de circa 22 de ani, aflat în stare de inconștiență și a unei femei de aproximativ 40 de ani care era conștientă și cooperantă. Au fost folosite echipamentele speciale pentru a extrage persoanele dintre fiarele contorsionate astfel încât să nu se agraveze leziunile suferite. Acestea au fost predate echipajelor medicale pentru a fi transportate la spital și pentru a primi îngrijiri de specialitate. De asemenea, un bărbat de circa 40 de ani a fost consultat de către un echipaj SAJ și urmează să fie transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, transmite ISU Cluj.

CITEŞTE ŞI


Dezastru pe strada Horea. Accident rutier grav! Un şofer băut a intrat pe contrasens. Maşina i-a luat foc, el a fugit de la faţa locului - FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter