Actualitate
Deputat PSD: „Alianța Falcă-Robu-Boc-Bolojan nicio realizare, doar PR politic electoral”
Clujenii, timișorenii, orădenii și arădenii plătesc anual, fără a fi consultați, un PR politic electoral pentru patru primari liberali, fără nicio realizare comună, intitulat „alianța vestului”, spune deputatul clujean Horia Nasra.
„Două-trei poze în fiecare an, cu cei patru primari, costă comunitățile din Cluj-Napoca și Timișoara, de exemplu, peste 160.000 euro. Practic, cei patru primari spun mereu doar ce vor face, pentru că realizările lipsesc cu desăvârșire: Zero fonduri europene atrase, zero demersuri şi kilometri din autostrada promisă, care urma să conecteze cele patru oraşe, Timişoara - Arad - Cluj-Napoca - Oradea. Chiar dacă trei din cele patru comunități se bucură și de suportul consiliilor județene, trei președinți, fiind alături de cei patru primari, lideri ai PNL, chiar dacă din octombrie au la dispoziție un ministru liberal al transporturilor din zonă și un guvern întreg la dispozție, condus tot de un liberal, pălăvrăgeala politică și PR-ul strict electoral duc în derizoriu această inițiativă. Având în vedere întâlnirea celor patru primari, de astăzi, din Cluj-Napoca, în prezența ministrului transporturilor, le solicit să anunțe punctual ce își propune această alianță politică: câți kilometri de autostradă și de cale ferată care să lege cele patru orașe, cu prezentarea aproximativă a costurilor aferente și a termenelor de execuție. Nu ne interesează proiecte fanteziste, precum Robu care se teleportează la Bolojan și Falcă care vine la Boc printr-un tunel sub Apuseni”, a spus Horia Nasra.
Primarii din Cluj-Napoca, Timişoara, Arad şi Oradea au lansat, anul trecut, Alianța Vestului, parteneriat prin care vor să atragă fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune.
Potrivit statului, patrimoniul inițial al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Alianța Vestului este de 80.000 de lei.
Potrivit documentului, contribuția participării municipiului Cluj-Napoca la constituirea patriomoniului inițial al Asociației este în valoare de 20.000 de lei (atât vor achita și Oradea, Arad și Timișoara).
De asemenea, există și o cotizație anuală de 0,5 euro pentru fiecare locuitor cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca destinată acoperirii cheltuielilor cu funcționarea aparatului tehnic-operațional.