Actualitate

Calea ferată Cluj-Napoca - Episcopia Bihor va fi reabilitată cu 7,3 miliarde de lei

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, că unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură feroviară este electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor.

Bode a semnat un acord cu primarii din Cluj-Napoca, Oradea şi Arad privind susţinerea proiectului în valoare de 7,3 miliarde de lei.

"Este o zi importantă pentru Ministerul Transporturilor. Împreună cu primarii şi directorii CFR Infrastructură şi Companiei de Drumuri am reuşit să depăşim mai multe obstacole în calea implementării unor proiecte majore de infrastructură din Regiunea de Nord-Vest. Am avut o întâlnire de lucru cu primarii din Cluj-Napoca, Oradea şi Arad cu care am parcurs proiecte de investiţii. Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură feroviară, un proiect major, este electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor. Am semnat un acord de implementare a acestui proiect cu cei trei primari, care să oblige toată părţile interesate să se încadreze în termenele asumate", a precizat Lucian Bode.


El spus că această cale ferată va duce la decongestionarea traficului de la Curtici, unde trec zilnic 1.200 de garnituri de tren de marfă.

"Dacia-Renault şi Ford mi-au cerut să rezolvăm problema de la Curtici, pentru că stau trenurile zeci de ore să treacă graniţa în Ungaria din diverse motive. După electrificarea căii ferate Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor, vom avea cea de-a doua poartă de ieşire spre Vest", a menţionat Lucian Bode.


Proiectul este în valoare de 7,3 miliarde de lei, din fonduri europene.

Proiectul prevede reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor pe o distanţă de 166 de km, electrificarea liniei pe 160 de km şi realizarea unei căi ferate duble pe 88 de km.


Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, s-a întâlnit, vineri, cu trei primari din "Alianţa Vestului" - Emil Boc (Cluj-Napoca), Ilie Bolojan (Oradea) şi Călin Bibarţ (Arad), precum şi cu fostul primar al Aradului, Gheorghe Falcă.

Citește și: Alianța Vestului trage de mânecă Guvernul Orban pentru electrificarea liniei Cluj-Napoca – Episcopia Bihor

Ultimele Stiri
abonare newsletter